Web Analytics
scris vineri, 06.11.2020

Mărăcineni: Sală de jocuri de noroc amendată pentru că nu şi-a suspendat activitatea

 

Mărăcineni: Sală de jocuri de noroc amendată pentru că nu şi-a suspendat activitatea

În ziua de 05 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice Argeș și reprezentanți ai ITM Argeș și DSP Argeș, au efectuat verificări la sediul unei societăți comerciale din Mărăcineni.

În urma celor constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei, ca urmare a nerespectării prevederilor Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență cu nr. 53 din 28 octombrie 2020, care prevede la art.1, alin.3, suspendarea activității operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, măsură dispusă la nivelul localității în cauză, începând cu data de 29.10.2020, ora 00:00.

Totodată, în urma verificărilor, s-au constatat diferențe între suma încasată și suma care se găsea în casieria agentului economic la momentul controlului, fiind aplicată o sancțiune cu avertisment, conform OUG 28 din 1999 privind casele de marcat electronice fiscale.

De asemenea, inspectorii sanitari din cadrul DSP Argeş au aplicat o sancţiune contravenţională, în valoare de 10.000 de lei, conform HG 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice.

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită