Web Analytics
scris vineri, 30.10.2020

PNL Argeș propune un fizician și un profesor universitar în C.A. de la Raten, în locul lui Cristian Gentea

Cătălin Ducu

Cătălin Ducu e noul membru al Consiliului de Administrație de la Raten, susținut de PNL după ce Cristian Gentea a devenit primar al Piteștiului. Cătalin Ducu e fizician, conferențiar universitar și director de cercetare la Universitatea din Pitești. E și pe locul 8 pe lista de candidați ai PNL Argeș pentru Parlament.

PNL Argeș propune un fizician și un profesor universitar în C.A. de la Raten, în locul lui Cristian Gentea

Din 2000 până în 2019 a fost lector universitar, cercetător științific gr. III, șef lucrări, director centru de cercetare (CCMA și CRC&D-AUTO) la UPIT. Din 1998 până în 2000 a fost asistent universitar la UPIT, iar din 1993 până în 1998 a fost fizician și cercetător științific la Institutul de Cercetări Nucleare – Mioveni, Argeș. Din 1995 este membru al Partidului Național Liberal, organizația din Pitești. Este licențiat la Facultatea de Fizică a Universității București, unde are și un doctorat. Are 80 de publicații și 30 proiecte de cercetare ca director sau responsabil științific din care: 29 naționale și 1 internațional. CV-ul lui Cătălin Ducu.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...