Web Analytics

articol scris joi, 14 martie 2013

La Bradu, s-a întâlnit Hoţu’ cu… primarul!

# Comuna condusă de primarul Florin Frătică deține recordul absolut la arierate # Edilul și-a îndatorat comuna cu aproape 1 milion de euro la bunul său prieten George Dumitrescu, cunoscut printre afaceriști și ca George Hoțu’. Criza financiară, soldată cu bugete tot mai pricăjite la nivelul localităților județului, a avut ca efect de seră în ultima vreme și acumularea unor arierate și plăți restante grase, pe care primăriile dau acum din colț în colț să le plătească diverșilor furnizori cu care au contracte neachitate. Și, cum era de așteptat, există două vești importante în această privință, una mai proastă ca alta. Vestea mai prostuță este că, prin condițiile impuse în cadrul acordului cu FMI, nivelul arieratelor trebuie redus cu 85% până cel târziu pe 31 martie, pentru fiecare localitate în parte. Iar vestea proastă cu spume este că nu mai sunt bani nici măcar la frații Cămătaru, darămite la buget, pentru plata datoriilor restante. Curată fatalitate! În absența firfireilor, autoritățile n-au pierdut însă timpul degeaba, ba din contră, s-au pus pe niște ședințe de toată frumusețea, cu atât mai palpitante, cu cât se apropie termenul limită de 31 martie. Iar vociferările acoperă o gamă largă de decibeli, funcție de consistența sumelor pe care primarii le au de achitat în contul datoriilor agonisite, fiecare după propriile puteri. Cineva mai nevricos s-a apucat chiar să facă o socoteală a arieratelor și celorlalte plăți restante, cumulate pentru toate cele 102 localități din județ, iar calculul făcut s-a dovedit atât de dureros, de parcă ar fi fost calcul renal. Păi, cum să fie altfel? Doar arieratele însumează în Argeș peste 20 de milioane lei, adică aproape 5 milioane euro, la care se mai adaugă și alte tipuri de plăți restante, de peste 16 milioane lei, puțin sub 4 milioane euro. Ceea ce înseamnă că până la sfârșitul acestei luni, când trebuie reduse datoriile cu 85%, toată lumea care prezintă astfel de simptome bănești trebuie să se caute prin conturi, prin ciorapi sau prin saltelele bugetare, pentru a acoperi găurile cu arieratele. Poate credeți că cele mai mari gropane le-au săpat în buget primarii de orașe și municipii, cu lucrări mai multe, mândre și cornute, parai învățați și câini mai bărbați. Aiurea! Zonele urbane sunt adevărate domnișoare la capitolul arierate, în comparație cu unele comune în care datoriile fac trotuarul și și-o trag cu toți furnizorii, umplându-i de boli financiare din cele mai rușinoase. Dar, apropo, care credeți că este cea mai nimfomană primărie din județ la capitolul întreținerii de relații intime cu arieratele? Uite-o colea, la doi pași de Pitești!

Comuna Bradu, 20% din arieratele totale ale județului Argeș

Relațiile primarului din Bradu, Florin Frătică, cu firma Amfora Plus Trans, condusă de George Dumitrescu, mult mai conscrat în afaceri sub porecla de George Hoțu, au fost dintotdeauna unele de bună înțelegere și cooperare financiară, reciproc avantajoase. Dovadă că patronul Dumitrescu a avut mereu în bunul său prieten Frătică un adevărat stâlp de înaltă tensiune bugetară, atunci când s-a aflat la ananghie cu lucrările și avea nevoie în conturi de tratamente complexe cu milioane, foarte dureroase pentru bugetul comunei Bradu. Cea mai chinuitoare dovadă este operația chirurgicală făcută cu prilejul asfaltării drumului CET-ului din Bradu, ocazie cu care s-au extirpat, fără anestezie, din bugetul localității aproape 23 milioane lei, adică vreo 5 milioane euro. Bani care au însănătoșit brusc bugetul firmei lui George Hoțu, care a câștigat asfaltarea în urma unei licitații cu o concurență mai mare ca la Eurovision, în care Amfora a fost unicul participant. Oricât ar fi vrut să fugă de milioanele Primăriei Bradu, Hoțu n-ar fi avut deci nicio șansă de scăpare, acestea găsindu-l și-n gaură de șarpe. În timp, grație numeroaselor lucrări care s-au adăugat pe parcurs, prietenia dintre bugetul din Bradu și conturile firmei Amfora a devenit atât de strânsă, încât s-a ajuns astăzi în situația ca bietul buget, deși foarte viril din fire, să nu mai facă față cerințelor nesătulei societăți de construcții și să cadă lat, incapabil să-și mai onoreze obligațiile față de aceasta. Așa se face că în fotoliul de lider al arieratelor la nivel de județ s-a instalat Primăria Bradu, cu o datorie record de 3.713.000 lei, aflată la mare distanță de sumele celorlalte competitoare. Dar cui credeți că datorează primăria lui Frătică cele 37 de miliarde lei vechi, care reprezintă aproape 20% din arieratele însumate la nivelul întregului județ? Cum adică cui? Lui George Hoțu, evident, prin a sa firmă Amfora Plus Trans. Văzând una ca asta, două zicale îți vin pe loc în minte. Prima ar fi că s-a-ntâlnit Hoțu cu prostul. Iar a doua, că Hoțu tot de la hoț învață. Care dintre ele se verifică cel mai bine, rămâne să decideți dumneavoastră. Plus, eventual, și alte organe abilitate, în caz că cei doi n-au cumva imunitate.

Dintre orașe și municipii, doar Costeștiul are arierate de 1 milion lei

Dacă comuna Bradu a stabilit recordul absolut în privința valorii arieratelor, sunt totuși și alte comune care au fost dornice să se plaseze pe locuri fruntașe în topul județean. Primăria Cocu, de pildă, condusă de Gheorghe Țucă, a făcut o figură foarte frumoasă în acest sens, agonisind arierate în valoare totală de aproape 3 milioane lei. Ceea ce l-a făcut probabil să crape de invidie pe primarul Ion Boncoi din Valea Mare Pravăț care, în ciuda bugetului mare și a experienței vaste în cheltuirea milioanelor, n-a reușit să adune arierate decât de 1,6 milioane lei. La care se adaugă, ce e drept, alte plăți restante de aproape 750.000 lei. De asemenea, și la Stâlpeni, primarul Ion Popa va trebui să aibă mână bună de dat, câtă vreme sumele neplătite se ridică la 1,3 milioane lei. Nici Bălileștiul primarului Ion Voican n-are de ce să se rușineze, atâta timp cât arieratele primăriei sale au ajuns la frumoasa și rotunda sumă de 1 milion lei. Ceva mai la vale în topul datoriilor vine comuna Ungheni, condusă de Iulian Miu, care, oricât de mult s-a străduit, n-a reușit să adune plăți restante mai mari de 740.000 lei, în vreme ce Ionel Năftănăilă din Albeștii de Muscel abia dacă a izbutit să încropească niște arierate de vreo 420.000 lei. În ce privește orașele și municipiile, situația este neașteptat de bună în această privință. Doar Costeștiul primarului Ion Baicea se poate lăuda cu datorii însumate de 1 milion lei, din care jumătate reprezintă arierate, iar restul, alte plăți restante. Primăria Curtea de Argeș n-are arierate proprii, ci doar unele provenite de la spitalul orășenesc care, deși în valoare mică, de numai 79.000 lei, erau să se soldeze nu demult cu blocarea conturilor. În rest, toate celelalte localități urbane n-au arierate, ci doar datorii curente infime față de bugetele administrate. În schimb, pentru toate celelalte primării datoare cu sume mari, întrebarea de baraj este de unde vor găsi bani pentru achitarea a 85% din arierate până pe 31 martie, termenul limită impus de FMI pentru plata acestora, la nivelul întregii țări. Bugetul pe 2013 se anunță deja bolnav de malnutriție, iar varianta unui împrumut de la Ministerul Finanțelor, care a pus deja la dispoziție, la fel cum pui cașcavalul în capcana de șoareci, 800 milioane lei în acest scop, le place primarilor cam cum le place pisicilor să înoate.
M. BĂDESCU

Distribuie!

0 Comentarii

Unirea României cu Republica Moldova: Prima reacție a UE la scenariul reunificării celor două țări

Uniunea Europeană reacționează pentru prima dată, prin vocea unui oficial de rang înalt, la posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România. […] Citește!

„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă” – Zelenski trage un semnal de alarmă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenţi la discuţiile între Moscova şi […] Citește!

Câte paturi ATI pentru nou-născuți îi lipsesc României. Alexandru Rogobete explică situația

România ar trebui să crească în următorii 3-4 ani cu 25-30% numărul paturilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, pentru a […] Citește!

Nicușor Dan: România susține în continuare Ucraina și integrarea europeană a Republicii Moldova

Președintele Nicușor Dan a discutat la Dublin despre securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina, combaterea amenințărilor hibride și integrarea europeană a […] Citește!

PNL: Guvernul PSD trebuie să iasă din complicitatea cu AUR și să prevină violențele de stradă

Partidul Național Liberal a cerut vineri guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și […] Citește!

OAMGMAMR Filiala Argeș și DSP Argeș: parteneriat pentru formarea continuă a asistenților medicali din centrele de permanență

În cazul unui stop cardiorespirator, fiecare minut de întârziere în inițierea resuscitării reduce dramatic șansele de supraviețuire, iar o intervenție […] Citește!

Curtea de Argeș. Locurile de parcare marcate ilegal, în vizorul Poliției Locale

Poliția Locală Curtea de Argeș a adunat zeci de pancarte mai mari sau mai mici - cu numere de înmatriculare […] Citește!

(Video) Nicolae Velcea: „Continuăm modernizarea infrastructurii în Ștefănești!”

În orașul Ștefănești se lucrează intens la amenajarea trotuarelor, a acceselor la proprietăți și nu doar la acestea. Iar primarul […] Citește!

Update-fraudă fiscală în Marea Britanie. Patru persoane, săltate după percheziții

IPJ Argeș a revenit cu informațiii privind un dosar greu de fraudă fiscală în Marea Britanie, în urma celor 21 […] Citește!

Argeș. Incendiu izbucnit într-o gospodărie din cauza unei afumătoare

Vineri, 13 noiembrie 2026, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie, unde flăcările amenințaseră și o locuință din apropiere, în comuna […] Citește!

Fraudă de peste 1,6 milioane de lei la Universitatea din București. Ce se întâmplă cu taxele achitate de studenți

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate într-un dosar de fraudă în care ar fi fost însușită suma de […] Citește!

Lucru rar: Dragoș Predescu le mulțumește jurnaliștilor!

Într-o perioadă dificilă, în care mai ales politicienii, cocoțați în funcții și demnități publice, nu mai au respect față de […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete