Web Analytics
scris duminică, 02.08.2020

Comunele carantinate Bălilești și Dârmănești pot fi tranzitate cu mijloace auto

 

Comunele carantinate Bălilești și Dârmănești pot fi tranzitate cu mijloace auto

În urma ședinței de aseară a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Argeș, au fost adoptate măsuri derogatorii de la carantina zonală instituită pentru comunele Dârmănești și Bălilești, în privința condițiilor în care cetățenii care nu au domiciliul pe raza localităților în cauză le pot tranzita, cu mijloace auto.

Astfel, comunele vor putea fi tranzitate, după completarea, în prealabil, a unei declarații (olograf sau tipizat ori în format electronic), prin care își iau angajamentul ca pe durata tranzitării comunelor Dârmănești și/sau Bălilești să nu oprească sau staționeze.

Rutele ce vor putea fi folosite pentru tranzitare sunt:

Dârmănești:

-DJ 731 (de la intersecția cu DN, 73, satele Piscani, Negreni și Dârmănești);

Bălilești:

– DJ 732A (satele Băjești, Bălilești);

– DJ 732 (satele Bălilești, Golești și Poienița).

Este important ca fiecare dintre noi să aibă un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților, pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Vă reamintim de numărul de telefon TELVERDE – 0800 800 165, la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul Covit-19.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...