Web Analytics

Acțiuni de prevenire privind răspândirea de Sars Cov-2 desfășurate în Argeș

de | 9.07.2020 13:58 | Actualitate

 

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Argeș, au continuat acţiunile de verificare, cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase, săli de jocuri de noroc, săli de sport, dar şi în mijloacele de transport în comun, privind respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale.

La acțiunile punctuale desfăşurate au participat 50 de polițiști, 43 de jandarmi și 30 de polițiști locali, dar și pompieri și reprezentanți ai altor instituții abilitate.

Astfel, au fost verificate 24 de societăți comerciale, aproape 100 de autovehicule și au fost legitimate aproximativ 200 de persoane. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 129 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Polițiștii din cadrul secțiilor de poliție urbană Pitești, împreună cu polițiștii locali, au efectuat verificări în zona piețelor, centrelor comerciale, dar mai ales în mijloacele de transport în comun.

Astfel, mai multe societăți comerciale, dar și aproximativ 35 de mijloace de transport în comun, din Pitești, au fost verificate de polițiștii piteșteni, fiind aplicate 49 de sancțiuni contravenționale (amenzi și avertismente), în valoare totală de 9.000 de lei, pentru nerespectarea de către persoanele fizice a obligației de a purta masca de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale și mijloacele de transport în comun.

Totodată, la controlul efectuat în mijloacele de transport în comun s-a constatat faptul că acestea sunt dotate cu dozatoare cu soluție dezinfectantă, conducătorii auto au spațiu destinat separat, accesul în autovehicul se realizează pe ușa din față, iar coborârea pe celelalte uși.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de prevenire, prin care au adus la cunoștința agenților economici și a persoanelor desemnate pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 55/2020, să informeze permanent angajații, dar și clienții că este important să respecte măsurile de protecție individuală, de distanțare socială și de igienă personală, mai ales în spațiile închise.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii