Măsuri pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus

de | 9.03.2020 | Actualitate

Consiliul Județean Argeș a transmis noile măsuri luate pentru limitarea și prevenirea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus (COVID – 19). Autoritățile asigură că nu există nicio persoană în carantină în județul nostru, dar sunt 206 persoane izolate și monitorizate la domiciliu. „În continuare, noi monitorizăm aceste persoane zilnic prin personalul propriu din DSP. Acolo unde întâmpinăm greutăți în a contacta o persoană, cu ajutorul colegilor de la Societatea Medicilor de Familie sau cu ajutorul poliției reușim să rezolvăm, dar până în prezent nu avem nicio situație deosebită în care n-am putut contacta sau să avem cunoștință că au părăsit locul de izolare. Ieri am fost informați de sistarea vizitatorilor în spitale și toate unitățile sanitare din Argeș au fost informate. Suntem pregătiți pentru a gestiona această situație care este la nivel național și internațional, din punct de vedere al dotării spitalelor și al cunoașterii procedurilor”, a  spus directoarea DSP Argeș, Sorina Honțaru, luni, în cadrul unei conferințe de presă.

# Școala Populară de Arte și Meserii Pitești suspendă cursurile

Având în vedere măsurile obligatorii dispuse în plan național de autoritățile centrale privind organizarea de manifestări publice sau private, s-a luat decizia, în scop preventiv, ca toate evenimentele organizate de instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Argeș să fie suspendate până la data de 31 martie 2020, cu posibilă prelungire și după această dată, în funcție de evoluția situației. De asemenea, în această perioadă vor fi suspendate cursurile la Școala Populară de Arte și Meserii Pitești. Cei interesați pot afla informații în legătură cu activitatea și programul instituțiilor de cultură direct de la sediul acestora sau sunând la numerele de telefon afișate pe site-ul/pagina de Facebook a fiecărei instituții. Și conducerea Casei de Cultură a Sindicatelor Pitești a stabilit să amâne spectacolele până la data de 31 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației. Evenimentele cu peste 10000 de participanți sunt, de asemenea, sistate. DSP Argeș a primit deja peste 10 cereri de organizare a unor activități politice, sportive, culturale în Argeș, care vor fi analizate punctual, iar cele cu risc crescut vor fi sistate. „Cel mai bine ar fi acum să limităm întrunirile în spații închise, de lungă durată, cu densitate mare de populație”, mai spune Sorina Honțaru.

# Stoparea accesului vizitatorilor în spitalele din Argeș și în țară

În conformitate cu decizia Ministerului Sănătății, pentru perioada 8 martie – 31 martie a.c., se sistează și vizitarea tuturor pacienților aflați internați în spitale.  În cazul situațiilor deosebite în care pacienții au nevoie de produse de strictă necesitate, cu excepția celor alimentare, aparținătorii pot aduce la spital pachete, zilnic, între orele 15- 17, care vor fi transmise pacienților de către personalul unității conform unei proceduri stabilite de unitatea sanitară. Reprezentanții din conducerea unităților sanitare roagă pacienții și aparținătorii să manifeste înțelegere și să respecte această decizie luată pentru a preveni și proteja populația și personalul medical de îmbolnăvirea cu coronavirus.

Totodată, în această perioadă, nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenți, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor, până la 31 martie. „Pentru o protecție mai bună a personalului și a pacienților din unitatea sanitară, este necesar să avem cât mai puțini oameni străini în unitățile sanitare”, anunță directoarea de la DSP Argeș.

Cetățenii care doresc informații despre situațiile legate de COVID – 19, despre modul în care se manifestă virusul, modalitățile de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă pot apela numărul TelVerde 0800 800 358 sau la +4021.320.20.20, număr valabil pentru cetățenii români aflați în străinătate.

Distribuie!

Articol scris de Mari Tudor

Redactor la Jurnalul de Argeș. Absolventă a specializării Jurnalism și a programului Comunicare Organizațională de la Universitatea din Pitești.

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

Acest articol este despre: arges,cj,covid 19,dsp,masuri,scoala populara de arte

Ultimele articole

Tulpina Omicron a virusului SARS-CoV-2 a fost confirmată în Spania
Tulpina Omicron a virusului SARS-CoV-2 a fost confirmată în Spania

Primul caz al variantei Omicron a coronavirusului, care se răspândeşte în întreaga lume şi ce provoacă un val de panică, a fost depistat în Spania, a anunţat, luni, un spital din Madrid, citat de France Presse. Autorităţile sanitare din regiunea Madrid au declarat...

Persoană lovită de o mașină, în Pitești
Persoană lovită de o mașină, în Pitești

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, pe strada Târgul din Vale din Pitești. Din primele informații, aflăm că o persoană a fost acroșată de o mașină, pe trecerea de pietoni. La fața locului s-au deplasat Polițiștii Biroului Rutier Pitești și o...