La 18 aprilie 1930, bisericuţa din lemn din Costeşti, judeţul Argeş, a ars din temelii în timpul slujbei de Denie. 116 copii au pierit în flăcări. În Vinerea Mare de dinainte de Paşte, o scânteie a aprins iadul în Costeşti. Aproape toţi copiii satului au ars de vii, înghesuiţi fără scăpare în biserica de doar 24 de metri pătraţi. Dr. Radu Vișinescu, nepotul preotului Dumitru Vișinescu, care a ars de viu în incendiu, vorbește în cele ce urmează pentru Jurnal de Argeș.

Cearta enoriașilor și de ce au stat doar copii în biserică

Era Vinerea Mare atunci, 18 aprilie 1930, iar preotul Dumitru Vişinescu şi mulţimea de enoriaşi se pregăteau pentru slujba de Denie, cuvenită fiecărei seri a săptămânii de dinaintea Paştelui. Biserica din Costeşti, minusculă, avea pe-atunci o vârstă ce depăşea două veacuri. Lemnul era putrezit, bârnele erau şubrezite, fiecare pas chinuia periculos podeaua. La fel ca toate bisericile vremii de prin partea Munteniei, n-avea uşă, ci doar o deschizătură joasă, lată de 60 de centimetri, cât să treacă un singur om, cu capul plecat. Ferestrele erau înguste şi ferecate cu gratii de metal. Părintele Dumitru ceruse de cu-n an în urmă aprobare Patriarhiei să-şi ţină slujbele în cealaltă biserică a satului, cea de piatră, mai solidă, mai încăpătoare.
Nu s-a primit încuviinţare, căci biserica cea de piatră abia se clădea, era la ”roşu” şi, mai ales, nu era încă sfinţită… Pe la opt seara, în curtea bisericii s-a iscat o mică gâlceavă. Sătenii încercau să-l convingă pe preot să ţină slujba afară. Ei erau aproape 200 de oameni, biserica era foarte mică. Până la urmă, s-au împăcat astfel: în biserică aveau să stea numai copiii – 116 elevi de şcoală primară şi elevi de liceu, cel mai mic, o fetiţă de numai opt ani – iar părinţii şi bunicii să stea afară. Era aproape de opt şi jumătate când s-a declanşat iadul în Costeşti.

Cum a început incendiul

Slujba începuse de câteva minute. Dascălul a aprins o lumânare şi a aşezat-o în sfeşnic. Flacăra, la început plăpândă, a crescut şi a aprins o coroană din celuloid ce stătea deasupra sfeşnicului. Focul a fost stins iute de dascăl, strivit în bătăi din palme, stârnind zeci de scântei. Una singură s-a înălţat şi a pătruns, printre crăpături, în podul bisericii, locul unde erau strânse, de ani şi ani, coroanele vechi. În câteva clipe, podul era în flăcări, iar înăuntru copiii nu bănuiau nimic. A fost întâi fumul gros, care i-a învăluit… Erau aşa de mulţi înăuntru că n-aveau loc nici să cadă. A urmat panica, o panică îngrozitoare, care i-a ucis pe toţi într-o biserică fără uşă. Părinţii s-au îmbulzit la uşă, încercând să intre, să-şi salveze copiii. Ei se împingeau să intre, copiii se chinuiau să iasă şi nu reuşeau, tocmai din cauza părinţilor lor, care le blocau ieşirea. Îmbulzeala aceea i-a ţinut captivi, pradă flăcărilor. Au murit toţi, 116 copii, tot tineretul satului.

Reconstrucția

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca în fiecare luni după Paşti să se facă pomenire a celor arşi în biserica din Costeşti. Acolo s-a ridicat imediat o capelă, iar în 2003 s-a construit o biserică mică din piatră. Poartă, deloc întâmplător, hramul ”Învierea” şi Sfânta Filofteia. Pe un monument de piatră sunt trecute numele celor 116 morţi în Vinerea Mare a anului 1930. Un gărduleţ împrejmuieşte exact locul unde a fost biserica arsă. Biserica din Costeşti a ars complet, dar un obiect a rămas intact, un obiect de hârtie: Sfânta Evanghelie. Minunea aceasta a încurajat legenda ce s-a împământenit apoi în sat. Virgil Ionescu a spus pentru presa centrală: ”Pe vremurile acelea se obişnuia ca, în anii secetoşi, să vină în satele afectate un sobor de preoţi de la Patriarhie cu moaştele Sfintei Filofteia. Preoţii oficiau slujbe în câmp, iar când îi apuca seara prin vreun sat înnoptau, împreună cu sfintele moaşte, în biserica locului. Chiar cu un an înainte de tragedie, moaştele au stat în biserica din Costeşti. Se povesteşte însă că, după ce au plecat de la noi din sat şi au ajuns înapoi la Bucureşti, preoţii însoţitori ai moaştelor au observat că fuseseră furate două salbe din aur aflate alături de relicvele sfinte. Dumnezeu s-ar fi supărat tare pe sătenii din Costeşti şi i-a pedepsit, luându-le copiii”.

Dr. Radu Vișinescu: ”Era o biserică din lemn, nu avea nici ușă la altar, iar ușile mari se deschideau înăuntru…”

Dr. Radu Vișinescu, nepotul preotului Dumitru Vișinescu, cel care a ars de viu în incendiul din 1930 de la Costești, a declarat pentru Jurnal de Argeș: ”Anul acesta se fac 90 de ani de la tragedia de la Costești. Era Vinerea Mare, era Prohodul și în biserică erau foarte mulți tineri, elevi și studenți. Era vacanța de Paști… Era o biserică mică, veche, făcută pe la anii 1700. Era o biserică din lemn, nu avea nici ușă la altar, iar ușile mari se deschideau înăuntru… Nimeni nu s-a gândit când a construit-o la catastrofa asta care a fost acum 90 de ani. A fost într-adevăr o ceremonie impresionantă după acest incendiu. Au participat la această ceremonie de înhumare regele Carol al II-lea, regina Maria, primul-ministru, personalitățile județului, prefect etc. Asta se întâmpla în 1930, iar în 1935 s-a inaugurat biserica asta nouă, care este una dintre cele mai impresionante și impozante clădiri din județul Argeș. În 1935 tatăl meu, care era frate cu preotul Dumitru Vișinescu, care a murit ars în biserică împreună cu copilașii lui, era primar. Era avocat pledant și primar al Costeștiului, localitate care era centru de plasă. Când s-a inaugurat noua biserică, undeva la temelia bisericii, în altar, în pământ s-a introdus un sul de pergament într-un cilindu de oțel, probabil, în care erau semnăturile regelui Carol al II-lea, Patriarhului Miron Cristea, primului-ministru Gheorghe Tătărăscu, prefectului județului și tatălui meu în calitate de primar al Costeștiului. A fost o inaugurare a noii biserici cu fast, lume multă… În catastrofa care a avut loc în 1930 la Costești au pierit familii întregi. De exemplu, din ce știu eu, pentru că sunt trecuți toți cei decedați în curtea cimitirului din Costești, unde s-au făcut o capelă și un monument, familia Vasilescu, din care au murit 4 sau 5 copii, care erau elevi de diferite vârste. A fost într-adevăr o chestie tragică. S-a dus vestea prin toată țara. Aveam și vechile ziare pe care le păstrase mama mea, Universul de atunci… De la vechea biserică se păstrează în noua biserică niște rămășițe din Evanghelia care nu a ars decât pe margini și câteva imagini fotografiate atunci”.