În ziua de 9 August 1991 a murit Cella Delavrancea, stralucită pianistă, critic muzical şi profesor, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea, una din prietenele intime ale reginei Maria a României; (n. 15 decembrie 1887).
Maria Cella Delavrancea-Lahovary (n. 15 decembrie 1887 – d. 9 august 1991) a fost o pianistă, scriitoare și profesoară română de pian, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea, soră a arhitectei Henrieta Delavrancea, a Niculinei Delavrancea și a lui „Bebs” Delavrancea, membră a cenaclului lui Eugen Lovinescu.
Cella Delavrancea urmează studii de pian, la început în familie, apoi la Conservatorul din București, urmate de un stagiu de perfecționare la Paris. Întrucât tatăl său, scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea era un apropiat al familiei Caragiale, a crescut alături de fiii și fiica lui Caragiale, pe care i-a evocat în cărțile sale cu caracter memorialistic.
În anul 1909, Ion Luca Caragiale scria despre ea: „Un copil minune, Cella Delavrancea, care domesticește un monstru sălbatic: Arta”. (Ion Luca Caragiale, Universul, 1909, 4 mai, p. 1)
Concertează în Europa, de multe ori în duet cu George Enescu, cu care urcă pe podium în recitaluri de sonate. Își face debutul literar în revista lui Tudor Arghezi, Bilete de papagal, în 1929. Este autoarea unor nuvele, romane și texte cu caracter memorialistic.
Din 1950 începe cariera didactică, mai întâi ca profesoară la Liceul de muzică din București, între 1950 și 1954, predând apoi pianul la Conservatorul de muzică din București, din 1954 până la ieșirea la pensie. Mulți pianiști celebri au fost elevii săi: Nicolae Licăreț, Dan Grigore, Radu Lupu. Cu Dan Grigore stabilește o colaborare și o prietenie artistică de lungă durată. Din anul 1935 publică proză, amintiri sau susține cronica muzicală și plastică în „Cuvântul”, „Muzica și poezia”, „Timpul”, „Curentul”, „România literară” (1940), „Revista Fundațiilor Regale” ș.a. După anul 1950, colaborează la „Contemporanul”, „Gazeta literară”, „Secolul 20”, „Caietele Mihai Eminescu”.
Cronicile din volumul Arpegii în ton major (1970) dezvăluie „cea mai pătrunzătoare inteligență muzicală din scrisul românesc” (Șerban Cioculescu). Portretele, amintirile, notele de călătorie din Mozaic în timp sunt transcrieri ale unor impresii, disecate până la cele mai fine nuanțe. Volumul Trepte muzicale (1984) cuprinde texte radiofonice din perioada 1942-1944.
Volumul Scrieri (1982) îi antologhează întreaga operă literară, iar în Dintr-un secol de viață (1987) apar pe lângă paginile memorialistice, câteva portrete excepționale prin valoarea lor: Serghei Rahmaninov, Ferruccio Benvenuto Busoni, Rainer Maria Rilke, Paul Valéry, Gabriel Fauré.
Citește și:
- Memoriul „muribundului” inginer silvic Sever Pahonţu
- Lecţia de istorie. Originile relaţiilor româno-franceze
- Pastila de frumos. Document de interes major
- Bolnavi şi… bolnavi. Diverse: văzute şi auzite la cabinet
- Sfatul psihologului. Părinţii alcoolici
- Lecția de drept. Întrebări frecvente despre activitatea asociațiilor de proprietari (II)
Extrem de longevivă, a fost primul artist din istoria culturii române care a participat la sărbătorirea propriului centenar, în 1987, la Ateneul Român, printr-un concert de gală în care a cântat alături de pianistul Dan Grigore.
Este cunoscută și pentru legătura sa romantică cu profesorul Nae Ionescu. A scris ,,O vizită în atelierul lui Brâncuși”, o întâmplare adevărată din viața scriitoarei care are loc la Paris în anul 1922.
Cella Delavrancea a fost căsătorită cu Viorel Virgil Tilea în timpul Primului Război Mondial (divorțată), cu Aristide Blank (divorțată) și cu Philippe Lahovary. Ea a fost una dintre prietenele intime ale reginei Maria a României și a fost prietenă cu poetul austriac Rainer Maria Rilke. Cella Delavrancea a murit la vârsta de 104 ani.
0 Comentarii