Web Analytics
scris sâmbătă, 09.08.2025

9 August 1969: A murit dr. Constantin Ion Parhon, întemeietorul şcolii româneşti de endocrinologie, originar din Câmpulung Muscel

  În ziua de 9 August 1969 a murit, la Bucuresti, dr.Constantin Ion Parhon, întemeietorul şcolii româneşti de endocrinologie, membru al Academiei Române (1948-1969); (n. 28 octombrie 1874, Câmpulung Muscel).

9 August 1969: A murit dr. Constantin Ion Parhon, întemeietorul şcolii româneşti de endocrinologie, originar din Câmpulung Muscel

Medic endocrinolog şi neuropsihiatru, om politic, membru titular al Academiei Române din 22 mai 1939.

A fost atras  de ideile socialiste din tinereţe si membru al PCR încă de la fondare.

Pe 1 mai 1917, la Iaşi, alături de Nicolae Lupu şi Grigore Iunian, fondează Partidul Muncii. In data de  25 decembrie 1918, această formaţiune politică a fuzionat cu Partidul Ţărănesc.

În anul 1921, s-a fondat Partidul Comunist Român. Împreună cu câţiva colegi din PNŢ, s-a alăturat noului partid, exponent al ideologiei marxist-leniniste.

În 1928 este ales membru corespondent al Academiei Române și în 1939 devine membru titular și președinte de onoare al acestui prestigios for științific. Deține și alte funcții în cadrul organizațiilor profesionale medicale: membru titular al Academiei de Medicină din București (1935), membru de onoare al Academiei de Științe Medicale (1969), membru fondator al Societății de Anatomie din București, al Societății de Biologie, al Societății Române de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie și Endocrinologie.

În 1946, regele Mihai înființează Institutul de Endocrinologie cu numele „C. I. Parhon”. Primul sediu al acestui institut a fost la Spitalul „Colentina”.

A fost ales ca membru al Academiilor de Științe ale URSS, R. P. Bulgară, R. P. Ungară și R.D.G, al societăților de endocrinologie din Paris, Moscova și Praga, al Societății Estone de Neurologie, al mai multor societăți din Paris (de neurologie, de psihiatrie, de medico-psihologie și al Societății medicale a spitalelor). În anul 1948 a fost ales ca Doctor honoris causa al Universității Caroline din Praga.

Parhon a fost fondatorul Revistei Societății Române de Endocrinologie, Acta Endocrinologica, în 1938 (revista refuncționează din 2005 sub egida Academiei Române). A fost membru în colegiul de redacție al revistelor Folia neurobiologică și Revue française d’endocrinologie.

Citește și:

 Parhon nu a avut o activitate politică notabilă până la venirea comuniştilor la putere. În anul 1946, este ales preşedinte al Asociaţiei Române pentru Legăturile cu Uniunea Sovietică (ARLUS). De asemenea, va fi ales deputat de Maramureş la alegerile din 19 noiembrie 1946.

Anul 1947 a marcat acapararea întregii puteri în stat de către comunişti şi lichidarea oricăror forme de opoziţie faţă de noul regim.

După abdicarea regelui Mihai şi proclamarea Republcii pe 30 decembrie 1947, a fost numit preşedinte al prezidiului provizoriu al RPR, iar după adoptarea Constituţiei Populare pe 13 aprilie 1948, a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al prezidiului Marii Adunări Naţionale. 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Neam-prostia înghite România

Neam-prostia înghite România

de MAKE 7 august, Am şters vreo şaptezeci de insulte la adresa lui Ion Iliescu, comentarii ale publicului în josul ştirii publicate de BURSA că...

Din ediția tipărită