Web Analytics
scris duminică, 05.07.2015

835 de saci de deşeuri adunate de eco-voluntari de pe cursul râului Argeşel

Teleorman, Cotmeana, Târgului, Doamnei, Dâmboviţa… şi povestea „Argeşului curat”, începută de ADI Servsal Argeş în urmă cu mai bine de trei luni a continuat vineri, 3 iulie, cu ecologizarea râului Argeşel.
Vechilor prieteni ecologişti de la asociaţiile nonprofit Zimbrul Carpatin şi asociaţia studenţească Ingmed s-au alăturat campaniei de curăţare a apelor curgătoare din judeţ şi lucrătorii S.C Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL, elevi şi profesori, simpli cetăţeni, edili locali şi preoţi din Mioveni, Davideşti, Vultureşti, Hârtieşti, Boteni şi Valea Mare Pravăţ. La Mioveni au dorit să participe la acţiune şi zece persoane private de libertate, aflate în custodia Penitenciarului Colibaşi.
Echipaţi cu mănuşi şi saci de plastic, cei 234 de eco-voluntari au curăţat albia râului Argeşel de deşeuri aruncate la întâmplare de cei pentru care protejarea mediului în care trăim cu toţii şi păstrarea curată a apelor nu sunt lucruri importante.
Diferenţa între cum arăta înainte şi cum arată după ore întregi de muncă unul dintre cele mai frumoase cursuri de apă din judeţ este evidentă. Aceasta constă în peste 835 de saci de PET-uri, doze de metal, resturi menajere sau resturi de la lucrările din gospodării, pe care concetăţeni de ai noştri, certaţi cu bunul simţ şi respectul faţă de mediu, au preferat să le dea drumul pe râu, fără să se gândească la faptul că astfel distrug flora şi fauna şi poluează apa de băut pentru mii de alţi oameni!
Spre exemplificare, despre cum ar trebui să arate un curs de apă aşa cum l-a creat natura, o imagine… după! După ce acei 234 de voluntari şi-au dedicat timpul şi energia pentru a contribui la o cauză bună!
„ARGEŞUL CURAT” este un program ambiţios prin care ADI Servsal Argeş îşi propune să ecologizeze în 2015, cu ajutorul voluntarilor şi partenerilor, toate albiile râurilor care străbat judeţul Argeş. Programul va continua pe parcursul întregii veri, după următorul desfăşurător:
# 17-18 iulie – Valea Vâlsanului şi Valea Bratiei;
# 7-8 august – Valea Argeşului;
# 21-22 august – Valea Topologului.

835 de saci de deşeuri adunate de eco-voluntari de pe cursul râului Argeşel

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită