În ziua de 8 August 1870 a avut loc mişcarea antidinastică de la Ploieşti, condusă de Alexandru Candiano Popescu, cunoscută ca “Republica de la Ploieşti”.
Republica de la Ploiești – foto preluat de pe historia.ro
Mişcărea antimonarhică din data de 8 august 1870 cunoscută în presa cotidiană sub numele de Tulburările de la Ploieşti, au fost evenimente pe care I.L. Caragiale le-a tratat cu ironia lui caracteristică în nuvela ”Boborul” şi în comedia ”Conu Leonida faţă cu reacţiunea” numindu-le intrigi boiereşti.
Republica de la Ploiești este denumirea unei mișcări din data de 8 august 1870, considerată ca fiind ultima mare încercare de revoluție din spațiul românesc al secolului al XIX-lea sau ultimul val al revoluției de la 1848. În istoriografia românească de dinainte de 1989, această mișcare a fost considerată ca fiind antidinastică.
Formarea acestei mișcări conspirative este determinată de dezamăgirea unor oameni politici ai vremii care sperau ca prin supunerea față de o dinastie străină să fie realizată o relaxare, o liniște între partidele politice.
În apropierea zilei de 8 august 1870 s-au întrunit două organizații conspirative având la conducere pe C.T. Grigorescu respectiv pe Radu Stanian. Din aceste organizații mai făceau parte Candiano Popescu, Stan Popescu, preotul Nicolae Ioachimescu, locotenentul Comiano, Mitică Călinescu, Titu Bălăceanu, Petre Apostolescu, Guță Andronescu-Grădinaru.
La această adunare conspirativă se împart sarcinile fiecărui membru al organizației și se face cunoscut că totul este organizat, domnitorul va fi detronat, conducerea va fi preluată de o regență, se va ocupa telegraful, armata și unele orașe mari vor solidariza cu mișcarea conspirativă.
Se înlătură temerile unora de o intervenție străină, se confecționează steagul nou, stabilindu-se semnale ca tragerea clopotelor și sunarea trâmbițelor gărzii naționale.
Primii ani de domnie ai lui Carol I s-au caracterizat printr-o mare agitație politică și o continuă instabilitate guvernamentală. Între 11 mai 1866 și 7 august 1871 au avut loc nu mai puțin de nouă schimbări de guverne, (durata medie sub 7 luni).
În fruntea agitatorilor se aflau liberalii radicali care, după ce contribuiseră la înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, nu se împăcau cu gândul de a avea un domnitor pe viață, care ar putea abuza de situația sa, drept care îl acuzau pe Carol I de tendințe autocratice.
Izbucnirea războiului franco-prusac, la 7/19 iulie 1870, a generat un val de simpatie pentru Franța, fapt ce a amplificat curentul ostil lui Carol, care nu ezita să-și manifeste încrederea în victoria țării sale de origine.
Liberalii radicali au pus la cale o acțiune de înlăturare a domnitorului, organizând mai multe centre din care să pornească mișcarea: București, Ploiești, Craiova, Pitești, Buzău, precum și din tabăra militară de la Furceni. Principalii conspiratori erau C. A. Rosetti, Ion C. Brătianu, Eugeniu Carada – colaborator apropiat al lui Ion C. Brătianu, prim redactor al ziarului „Românul” condus de C. A. Rosetti, Constantin Ciocârlan – fost prefect al Poliției Capitalei, maiorul C. Pilat (ginerele lui C. A. Rosetti), Alexandru Candiano-Popescu și dr. D. Sergiu.
0 Comentarii