Web Analytics

6 februarie: Ziua Roșiei Montane (1891 de ani de la prima atestare documentară)

de | 6.02.2022 16:32 | Actualitate, Cultură

În ziua de 6 Februarie, Anul 131, localitatea Roșia Montană este pentru prima dată atestată documentar.

 Este una din cele mai vechi localități cu tradiție în exploatarea metalelor prețioase din Europa. A fost înființată de către romani, în timpul domniei lui Traian, ca oraș minier cu coloniști din Iliria. Era cunoscută sub numele de Alburnus Maior.

Primul document în care s-a specificat acest nume este o tablă din ceară ce datează din 6 februarie 131.

În ruinele fostei cetăți, arheologii au descoperit locuințe, morminte, galerii miniere, unelte pentru minerit, multe inscripții în limba greacă și latină și 25 de table de ceară.

Citește și: VASILE BĂNESCU: “Amestecarea nătângă a religiei cu politica a făcut deja prea multe victime”

La fel ca în fiecare an, pe 6 februarie, Prietenii Roșiei Montane spun „La mulți ani, Roșia Montană!”. De data aceasta, în context pandemic, vom transmite urarea online. Vă invităm la prima ediție a Zilei Roșiei Montane de când așezarea Munților Apuseni este în UNESCO.

Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a confirmat în iulie anul trecut recomandarea Consiliului Internațional al Monumentelor și Siturilor privind înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol.

Abordăm cu bucurie și responsabilitate aniversarea a 1891 de ani de atestare documentară a localității cunoscute în antichitate drept Alburnus Maior, care acum face parte din Patrimoniul Mondial.

De la ora 20:00: Mini-recital RĂZVAN STOICA, care ne va încânta cu vioara Stradivarius 1729.

Răzvan Stoica este un artist român stabilit în Amsterdam. De-a lungul carierei sale a fost desemnat „Cel mai bun nou talent”, a câştigat marele premiu la zeci de competiţii internaţionale, iar criticii îl consideră cel mai mare violonist al generaţiei sale. Alături de vioara Stradivarius a concertat în peste 50 de țări.

Citește și: Vioara lui Enescu, găsită de Arghezi la Schitul Trivale

De la ora 19:00: Dezbaterea „Roșia Montană în UNESCO, ce se întâmplă mai departe?”

Invitați: Eugen Pănescu, urbanist, membru în Comisia Națională a Monumentelor Istorice

Adrian Petri, roșian, antreprenor la Casa Petri

Moderatoare: Ioana Oancea, jurnalistă, membră a Prietenilor Roșiei Montane.

Evenimentul este transmis în direct gratuit pe Facebook. Link-ul evenimentului: https://www.facebook.com/events/3104131306469509/

Pentru detalii suplimentare:
Contactați-ne la 0729.80.30.58  (Ioana Oancea)  

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *