Web Analytics
scris luni, 08.04.2019

500 de angajați de la Dacia protestează, marți, la București

Marți dimineață peste 1500 de sindicaliști din industria națională, dintre care 500 de angajați de la Dacia, vor protesta în fața Guvernului solicitând modificarea legislației muncii și punerea acesteia în acord cu normele specifice europene și internaționale.

500 de angajați de la Dacia protestează, marți, la București

„Mâine, marți, 9 aprilie, începâmd cu ora 11, Federația BNS Industrial din care și noi, Sindicatul Automobile Dacia, facem parte organizează un miting în fața Guvernului, un miting de protest față de întârzierea transpunerii în legislația muncii de la noi a unor norme care sunt valabile în orice țară civilizată din lumea asta. Mai exact, dorim modificarea Legii 62, în așa fel încât să se impună și al noi posibilitatea și obligativitatea negocierii și încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de ramură industrială. Noi avem în Parlament un proiect în acest sens și vrem să mergem să susținem acest proiect în Parlament. Mitingul va începe la ora 11 și va dura până spre ora 14”, a declarat Ion Iordache, viceliderul Sindicatului Automobile Dacia, pentru Jurnalul de Argeș.

Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii