Web Analytics
scris joi, 16.04.2020

50 de persoane au intrat în contact cu medicul de la Județean infectat cu Covid-19

 

50 de persoane au intrat în contact cu medicul de la Județean infectat cu Covid-19

Conform datelor DSP Argeș, numărul contacților direcți ai medicului de la Spitalul Județean de Urgență, infectat cu virusul COVID-19, este de aproximativ 50 de persoane. Printre ele se află și 23-24 de pacienți, restul contacților fiind cadre medicale.

Soția doctorului depistat pozitiv este și ea cadru medical, nu prezintă simptome și a fost izolată la domiciliu de două zile. Ancheta epidemiologică este încă în desfășurare.

S-a luat decizia închiderii Secția de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, după ce pacienții vor fi transferați și personalul medical va fi trimis în izolare la domiciliu.

Colegii cu simptome specifice COVID-19 ai doctorului infectat au fost testați, iar rezultatele vor fi cunoscute în această seară. Prefectul Argeșului, Emanuel Soare, susține că va lua o decizie privind conducerea Spitalului Județean de Urgență imediat după ce va afla rezultatele.

Mă aștept să facă un pas înapoi cei vinovați. Aștept rezultatul testelor asistentelor, dacă acestea sunt pozitive voi solicita la minister demiterea managementului spitalului”, a declarat prefectul Emanuel Soare.

Pe această speță Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a deschis un dosar penal in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. – In orice meserie/profesie sunt si varfuri si cazaturi !

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită