Web Analytics

5 Aprilie 1924 – Interzicerea Partidului Comunist Român

de | 5.04.2022 09:43 | Actualitate, Cultură, Politica si Administratie

În ziua de 5 Aprilie 1924, printr-o Ordonanță militară, se interzice activitatea Partidului Comunist Român, acuzat de „acțiuni anti-românești” după  răscoala de la Tatar-Bunar și tentativa de înființare a Republicii Moldovenești. Mișcarea comunistă din România a rămas în ilegalitate până în 1944.

Citește și: Nicolae al României își lansează la Pitești volumul ”Bunicul meu, Regele Mihai”

Partidul Comunist Român (PCR) a fost  creat în anul 1921 ca rezultat al scindării ramurii bolșevice  de extremă stânga a Partidului Socialist din România. A fost o mică organizare politică ilegală, subordonată Cominternului și URSS și care a susținut ideologic revoluția comunistă.

Partidul comunist și-a început ascensiunea la putere în România după Actul de la 23 august 1944, la care a participat ca parte din Blocul Național Democrat (BND). Apoi, conform strategiei  staliniste și cu sprijinul armatei sovietice de ocupație, PCR și-a eliminat treptat adversarii. După abdicarea forțată a regelui Mihai I s-a instaurat  Republica Populară Română.

Citește și: Conducere nouă la Teatrul Alexandru Davila

Între 1947-1989, PCR a fost singurul partid politic oficial din România. În articolul 3 al Constituției României din 1965, PCR era numit „forța politică conducătoare a întregii societăți din Republica Socialistă România”. Sub conducerea P.C.R. în România a fost instaurată  asa zisa”dictatură a proletariatului, în economie s-a instituit dirijismul, societatea civilă a fost practic distrusă iar cenzura a sufocat libertatea de gândire.

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *