Web Analytics

4 Aprilie 1949: Douăsprezece națiuni au semnat Tratatul Nord Atlantic (NATO)

de | 4.04.2022 09:13 | Actualitate, Cultură, Politica si Administratie

În ziua de 4 Aprilie 1949, douasprezece națiuni – Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Luxemburg, Norvegia, Islanda, Canada și Portugalia, au semnat Tratatul Nord Atlantic, punând bazele NATO.

Citește și: Nicolae al României lansează albumul “Bunicul meu, regele Mihai” la Pitești

Astăzi, Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO) este o alianţă formată din 30 de state din Europa şi America de Nord, care au aderat la Tratatul Nord-Atlantic.

Scopul esenţial al NATO este acela de a asigura libertatea şi securitatea tuturor membrilor săi prin mijloace politice şi militare, în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic şi cu principiile Cartei Naţiunilor Unite.Tratatul Nord-Atlantic a fost semnat la data de 4 aprilie 1949. Acesta reprezintă baza legală şi contractuală a Alianţei şi a fost stabilit în cadrul Articolului 51 al Cartei Naţiunilor Unite, care reafirmă dreptul inalienabil al statelor independente la apărarea individuală sau colectivă.

Încă de la începuturile sale, Alianţa a depus eforturi pentru stabilirea unei ordini juste şi durabile de pace în Europa, bazată pe valorile comune ale democraţiei,drepturilor omului şi în conformitate cu litera legii.

Principiul fundamental care stă la baza Alianţei este un angajament comun faţă de cooperarea mutuală între statele membre, axat pe indivizibilitatea securităţii acestora.

Citește și: 4 Aprilie – Ziua Academiei Române

Solidaritatea şi coeziunea din cadrul Alianţei susţin faptul că nici o ţară membră nu poate fi forţată să se bazeze doar pe propriile eforturi naţionale în cazul apariţiei unor ameninţări asupra securităţii sale. Fără a priva statele membre de drepturile şi obligaţiile de a-şi asuma responsabilităţile suverane în domeniul apărării, Alianţa le ajută să-şi atingă obiectivele de securitate naţională în urma unui efort colectiv.

Pe scurt, Alianţa este o asociere de state libere, unite în hotărârea lor de a-şi menţine securitatea prin garanţii comune şi prin relaţii stabile cu alte ţări.

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole