Web Analytics
scris joi, 14.12.2023

322 de elevi din Argeș au participat la un proiect pentru reducerea abandonului școlar

La Primăria Pitești a avut loc joi, 14 decembrie, workshopul final al proiectului „E-SPER”, proiect menit să reducă și să prevină abandonul școlar timpuriu, precum și să promoveze accesul egal la învățământ pentru 290 de elevi, pe parcursul a 30 de luni. Evenimentul a fost organizat de către Școala Gimnazială „Ion Pillat” din Pitești în colaborare cu Asociația Europeană pentru Tineret Dezvoltare Culturală și Socială.

322 de elevi din Argeș au participat la un proiect pentru reducerea abandonului școlar

Acest workshop reprezintă finalizarea și încheierea proiectului POCU intitulat „E-SPER – Stimularea participării la educație a copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate, din Regiunea Sud Muntenia”.

„Reușita proiectului este notabilă, deoarece toți indicatorii proiectului au fost depășiți, astfel că 322 de elevi (dintre care 79 de nivel preșcolar, 90 de nivel primar, 76 de nivel gimnazial, 77 de nivel liceal) și 290 de părinți au avut parte de activități de tip „școală după școală”, consiliere psihologică și sprijin material sub formă de pachete cu rechizite, îmbrăcăminte și câte o tabletă.

Evenimentul marchează succesul unei inițiative extinse și a eforturilor continue pentru a sprijini educația și dezvoltarea personală a copiilor a căror familie se confruntă cu absența părinților din țară. Prin intermediul acestui proiect s-a creat un cadru propice dezvoltării educaționale și personale a tinerilor, oferindu-le accesul la o educație de calitate și susținându-i pentru a preveni abandonul școlar timpuriu”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Pitești.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *