În ziua de 31 Martie 1933 s-a născut, la Ploieşti, judeţul Prahova, Nichita Hristea Stănescu (nume literar Nichita Stănescu), poet al generaţiei ’60 şi academician postmortem.
A debutat in 1957, in luna martie, simultan în revistele „Tribuna” din Cluj și în „Gazeta literară” cu trei poezii.
Considerat atît de critica literară cît şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea “Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970.
Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decît cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcînd parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.
Citește și: Rostirea lui Calinic. „Numai suferinţa ne face oameni”
Dintre volumele publicate de poet citam: Sensul iubirii (1960); O viziune a sentimentelor (1964); Dreptul la timp,(1965); Starea poeziei (1975); Epica Magna, (1978); Strigarea numelui(1983).
Crizele hepatice ale poetului s-au înrăutățit spre 1981, când a și fost internat la Spitalul Fundeni. Doi ani mai târziu, s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983.
0 Comentarii