În aceasta zi, in anul 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înființat în Moldova primul batalion de geniu, având loc astfel oficial nașterea unei noi arme în Armata României moderne.
Foto: Monumentul Geniului, sau „LEUL”, cum este cunoscut, situat in Bucuresti, la intersecţia B-dul Geniului cu B-dul Iuliu Maniu, a fost ridicat cu fondurile rezultate din contribuţia voluntară a tuturor ofiţerilor de geniu din armata româna.
Un an mai târziu, corpul de geniu instituit prin ordonanţa din 31 mai 1859, va spori prin înfiinţarea unui al doilea batalion în Tara Româneasca, care împreuna cu cel din Moldova vor constitui întâiul regiment de geniu.
Primele batalioane de geniu ale ostirii române aveau un efectiv de 1000 de oameni fiecare, împărţiţi în patru companii.
Comandant al acestor subunităti a fost numit căpitanul, ulterior maiorul, Panait Donici, care s-a numărat printre organizatorii trupelor de geniu din ţara noastră.
În anul 1868, cele două batalioane de geniu existente erau formate din câte un pluton independent şi patru companii de săpători. Dificultăţile financiare au impus însă în 1871 contopirea acestor trupe într-un singur batalion, având după 1873 o companie de ,,minari“ cu o secţie de topografie şi 3 companii de săpători.
În organica armatei române exista de asemenea, o companie de pontonieri si o companie aerostaţii (la Regimentul 1 Artilerie, de unde în 1876 avea să treacă la arma proprie).
În ajunul Războiului de Independenţă, organizarea batalionului de geniu devenise complexă, cuprinzând un stat major, un pluton independent, o şcoală a trupei geniului, cinci companii (patru de săpători minari şi una de pontonieri).
Fiecare companie de săpători minari cuprindea o secţie de telegrafie şi trei secţii de săpători minari şi lucrători de căi ferate. Pe lângă instrucţie, trupele de geniu au participat la executarea de lucrări la diferite unităţi militare, la construirea de cazărmi, spitale, ateliere, depozite, remize, tabere pentru instrucţia întrunită a trupelor precum şi la ridicarea unor obiective ale economiei naţionale.
În timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878, trupele de geniu au contribuit atât prin lucrările executate, cât şi prin jertfe de sânge la obţinerea victoriei de la Plevna împotriva imperiului otoman.
Printre misiunile pe care le-au îndeplinit se numără: lucrările de fortificaţii executate pe malul Dunării în sectoarele Calafat, Ciuperceni, Poiana Mare, Rast, Bechet, Corabia, Izlaz şi altele; întinderea podului de vase peste Dunăre, la Siliştioara-Măgura între 14-31 august 1877; organizarea şi executarea lucrărilor de fortificaţii din zona Plevnei şi asigurarea comunicaţiilor pentru nevoile trupelor române şi ruse din zonă.
Lucrările de fortificaţii executate de trupele române au impresionat prin măiestrie şi soluţiile tehnice aplicate, atât pe comandanţii ruşi, cât şi pe ataşaţii militari şi corespondenţii de presă străini. Pe baza învăţămintelor rezultate din războiul de independenţă şi a experienţei altor armate, în perioada care a urmat rolul trupelor de geniu a sporit atât în ceea ce priveşte misiunile pe care le aveau de îndeplinit, mult diversificate, cât şi efectivele.
În conformitate cu prevederile Decretului nr. 2550 din 31 octombrie 1880 a luat fiinţă Batalionul 2 Geniu, format din 6 companii (două de săpători minari, una de pontonieri două de căi ferate şi una de telegrafişti ), Batalionul 1 urmând să se reorganizeze pe aceleaşi baze.
Doi ani mai târziu, prin Decretul nr. 960 din 8 aprilie 1882, a fost creat primul regiment de geniu, prin contopirea celor două batalioane corp aparte existente, comanda unităţii fiind încredinţată colonelului Constantin Poenaru.
S-au creat astfel premisele organizatorice ale dezvoltării în viitor a armei geniu, armă cu pronunţat caracter tehnic, care-şi dovedise pe deplin utilitatea pe câmpurile de luptă pentru cucerirea independenţei.
0 Comentarii