În România, ziua de 29 iulie este Ziua Imnului Naţional – “Deşteaptă-te, române!”, sărbătorită anual începând din 1998, ca urmare a unei hotărâri a Senatului României din 18 mai 1998.
Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele trei şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive.
Timp de câţiva ani, „Deşteaptă-te, române! ” a fost şi imnul naţional al Republicii Moldova, fiind înlocuit în 1994 cu imnul „Limba noastră”.
România a avut de-a lungul istoriei ca imnuri naţionale si alte cântece, începând cu „Trăiască Regele” de Vasile Alecsandri, cântat între anii 1866-1948.
La data de 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în faţa unei numeroase asistenţe, după ce s-a citit noua Constituţie, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat imnul Revoluţiei paşoptiste “Deşteaptă-te, române”, devenit după Revoluţia anticomunistă din 1989 imnul naţional al României.
Odată cu venirea comuniştilor la putere în România, cântecul “Deșteaptă-te române”, acest simbol vechi al libertăţii românilor a fost interzis, deoarece, în condiţiile ocupării țării de către armatele sovietice, cântecul aducea mai degrabă aminte de libertatea pierdută, decât de cea câştigată, așa cum pretindea propaganda trădătoare comunistă.
Odată cu abdicarea forţată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, multe alte marşuri şi cântece patriotice au fost interzise.
În perioada 1948-1953 imnul țării a fost „Zdrobite cătuşe”, pe versuri de Aurel Baranga şi muzica de Matei Socor.
După 1953 și până în 1977, imnul țării a fost „Te slăvim Românie”, care proslăvea “înfrățirea” dintre Uniunea Sovietică şi statul român, după care a urmat imnul „Trei culori”, în perioada 1977-1989, pe muzică de Ciprian Porumbescu.
Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989 a impus practic instantaneu şi generalizat cântecul „Deşteaptă-te, române!”, care a fost cântat ca un adevărat imn naţional, înlocuind imnul „Trei culori” compus de Ciprian Porumbescu , dar mutilat de versurile impuse de regimul Ceaușescu.
Astfel, “Deșteaptă-te române” a devenit Imn Naţional de la sine, impunându-se sub formidabila presiune a manifestanţilor anticomuniști și a fost consacrat prin Constituţia României din 1991.
Doi dintre cei mai cunoscuți și apreciați directori din Muscel au ajuns și chiar au depășit vârsta pensionării, astfel că s-a procedat la înlocuirea...
0 Comentarii