Web Analytics
scris luni, 29.08.2022

29 august – Astăzi este marcată ziua internațională împotriva testelor nucleare

Organizaţia Naţiunilor Unite a instituit sărbătoarea în anul 2009, la împlinirea a 20 de ani de la închiderea sitului de testare nucleară de la Semipalatinsk din Kazahstan.

29 august – Astăzi este marcată ziua internațională împotriva testelor nucleare

Timp de 40 de ani, acolo au fost efectuate peste 450 de explozii nucleare terestre şi subterane.

Ziua are ca scop educarea publicului şi sensibilizarea cu privire la efectele pe care le are efectuarea acestor teste cu arme nucleare şi conştientizarea necesităţii de a le pune capăt, pentru atingerea obiectivului de a avea o lume fără arme nucleare. Tratatul privind interzicerea totală a testelor nucleare a fost negociat la Geneva, între 1994 şi 1996, adoptat de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 septembrie 1996. Documentul nu a intrat în vigoare întrucât 8 state cu programe nucleare (SUA, China, Egipt, India, Iran, Israel, Coreea de Nord şi Pakistan) nu l-au ratificat.

Citește și: 35 lei, o noapte de cazare la mare

Puterea lor sumară depăşeşte de 2,5 mii de ori puterea unei bombe nucleare, precum a celei aruncate la Hiroshima, în Japonia.  Potrivit www.un.org/en/events/againstnucleartestsday, la 2 decembrie 2009, a 64-a sesiune a Adunării Generale a ONU a declarat 29 august Ziua internaţională împotriva testelor nucleare prin adoptarea în unanimitate a Rezoluţiei 64/35.

România face parte dintre cele 44 de state cu programe nucleare de a căror ratificare depinde intrarea în vigoare a tratatului, semnând CTBT în 1996, ratificându-l în 1999.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...