Web Analytics

articol scris marți, 15 iulie 2025

28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani

Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi mătuşa victimei.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Galaţi s-a pronunţat pe fond în dosarul în care Eugenia Vasilache, mama fetiţei, a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, sub acuzaţia de omor calificat asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului şi violenţă în familie, iar mătuşa fetiţei şi unchiul ei au fost deferiţi justiţiei pentru complicitate la cele trei infracţiuni.

Citește și: Video. Urșii au mobilizat „forțele” pe Transfăgărășan. Cinci amenzi în weekend

Eugenia Vasilache a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru infracţiunea de omor calificat asupra unui membru de familie, primind pedepse şi pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina ei. Judecătorii au contopit pedepsele, adăugând la pedeapsa cea mai grea un spor de 1/3 din suma celorlalte pedepse cu închisoarea aplicate, astfel că inculpata va executa 28 ani şi 4 luni în închisoare.

De asemenea, instanţa a dispus interzicerea exercitării unor drepturi, inclusiv a drepturilor părinteşti în cazul celorlalţi doi copii ai femeii, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În acelaşi dosar au fost condamnaţi la câte 18 ani şi 8 luni de închisoare unchiul şi mătuşa fetiţei decedate.

Femeia din Galați a fost reținută, pe 1 februarie 2024, fiind acuzată că și-a ucis fiica în vârstă de 9 ani, pe care a lovit-o în mod repetat cu diverse obiecte, dar a și ars-o cu un aprinzător de aragaz, provocându-i arsuri pe tot corpul. Femeia mai are două fetițe în vârstă de 3 și 7 ani, care au fost date în grija statului.

Procurorii spuneau că, în perioada 26-30 ianuarie 2024, și-a agresat în mod repetat fiica în vârstă de 9 ani, pe care „a lovit-o cu obiecte contondente, i-a cauzat arsuri şi a comprimat-o cu mâinile, provocându-i leziuni traumatice pe toată suprafaţa corpului, care şi-au cumulat efectul (şoc traumatico-hemoragic), conducând în final la producerea directă şi necondiţionată a decesului”. Femeia locuia împreună cu cele trei fetițe ale sale, precum și cu fratele ei și soția acestuia.

Sesizați încă din martie 2023 privind situația celor trei copii, reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului și ai direcției sociale din primărie nu au făcut nimic pentru a o evalua medical pe fetiță și pe surorile mai mici, care erau și ele agresate frecvent. Fără a avea acces la întreg istoricul cazului, asistenții sociali au concluzionat că fetiţele erau bine îngrijite şi că nu se aflau într-o situaţie de risc, arată raportul Corpului de Control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

Citește și: Hacker român, liderul unei rețele periculoase, arestat la Milano

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Carne de pui din România cu Salmonella, vândută în Cehia. Autoritățile avertizează: „Nu o consumați”

Autoritățile din Cehia au emis o alertă alimentară după ce testele de laborator au confirmat prezența bacteriei Salmonella în două […] Citește!

mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Mobilitatea echitabilă a forței de muncă în UE. Drepturi sociale clare pentru toți

Comisia Europeană a adoptat astăzi pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei scop este să garanteze drepturi sociale […] Citește!

AJOFM Argeș anunță Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș anunță că vineri, 9 octombrie 2026, va avea loc BURSA LOCURILOR DE […] Citește!

Argeșean prins transportând lemne nejustificate. Amendă usturătoare

Luni, 14 septembrie, polițiștii din Stâlpeni au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna […] Citește!

Capitala României va găzdui finala Europa League pe Arena Naţională peste doi ani

Finala Europa League Bucureşti 2028 - Comitetul Executiv al UEFA a decis, marţi, ca finala Europa League să se dispute […] Citește!

Nicuşor Dan grăbeşte desemnarea premierului. Partidele, chemate la consultări miercuri

Preşedintele Nicuşor Dan va chema partidele la consultări pentru desemnarea premierului, cel mai probabil miercuri, potrivit unor surse. Şeful statului a […] Citește!

Câmpulung. Copil de 3 ani, acroșat de mașină

În seara zilei de luni, 14 septembrie, polițiștii din Câmpulung au fost sesizați cu privire la un accident rutier în […] Citește!

Reducerea accizei la motorină se menține până la finalul lunii septembrie

Ministerul Finanțelor a anunțat marți că reducerea de 25% a accizei la motorină standard va fi menținută și în perioada 16-30 […] Citește!

Primul mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele din Piața Victoriei: Totul a degenerat în acte regretabile de violență

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, în plin protest al femierilor din Piața Victoriei. Ilie Bolojan susține că a luat act […] Citește!

Sorin Grindeanu, după violențele din Piața Victoriei: Ilie Bolojan are obligația să iasă de după perdelele de la Guvern și să ia măsuri

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, face un apel către protestatarii din Piața Victoriei să înceteze violențele. De asemenea, el îi solicită premierului Ilie […] Citește!

Video. Argeșean prins conducând băut și fără drept. A ajuns în arest

Luni, 14 septembrie, polițiștii din Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar de conducere a unui vehicul fără permis și […] Citește!

Tânăr reținut după ce s-a îmbătat și a lovit o angajată a unui magazin iar pe alta a vrut să o sărute. Apoi, urcat la volan, a lovit un autoturism

Polițiștii de investigații criminale din Topoloveni au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Încredere în Dani Coman şi răbdare pentru FC Argeş

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!