În ziua de 27 Februarie 272 s-a născut împăratul roman Constantin cel Mare. Constantin I a fost proclamat împărat roman în anul 306, de legiunile din Britania.
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus , cunoscut și sub numele de Constantin I, sau în cadrul Bisericii Ortodoxe sub titulatura de Sfântul Constantin cel Mare, a fost un împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 d.Hr. și care a condus Imperiul Roman până la moartea sa.
Sfântul Constantin a rămas cunoscut până în timpurile noastre pentru Edictul de la Milano din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creștine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie, precum și pentru organizarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325; aceste acțiuni sunt considerate factori majori ai răspândirii religiei creștine. Reputația sa de primul împărat creștin a fost recunoscută de către istorici, începând cu Lactanțiu și Eusebiu de Cezareea, până în timpurile noastre, deși în mediile neortodoxe încă mai există dispute cu privire la sinceritatea convingerilor sale religioase. Acestea ar fi fost alimentate de sprijinul pe care l-a arătat în continuare zeităților păgâne, precum și de faptul că s-a botezat abia spre sfârșitul vieții.
Născut din părinți nobili, împăratul Constantius Chlorus și Elena, Constantin cel Mare a fost un om providențial pentru Biserica creștină, mai ales după anul 312, când – înaintea unei lupte decisive cu rivalul sau la tron, Maxențiu – s-a produs convertirea sa.
Istoricii bisericești Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu afirmă că în ajunul bătăliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312, contra lui Maxențiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția in hoc signo vinces („prin acest semn vei învinge”).
Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creștină s-a numit labarum.
Victoria miraculoasă a armatei sale de numai 20.000 de soldați împotriva celei a lui Maxențiu, de 150 000 de soldați, Constantin a considerat-o ca ajutor de la Dumnezeu. Dovada acestei credințe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripția de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturisește că a câștigat lupta instinctu divinitatis („prin inspirație divină”).
Apoi i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creștinilor, el fiind mai înainte, ca și tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit – cult cu origini orientale).
Biserica îl cinstește în rândul sfinților, în ceata drepților, prăznuindu-l împreună cu mama sa, sfânta împărăteasă Elena, pe 21 mai, fiind numiți „Sfinții Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena”.
A fost o figură dominantă a secolului al patrulea, in timpul domniei sale intarindu-se si raspandindu-se mult credinta crestina, pe care a legalizat-o prin Edictul de la Milan in anul 313 (Edictum Mediolanense), o scrisoare semnată de Licinius și Constantin care garanta toleranta religioasa in Imperiul Roman. Cei doi s-au întâlnit în palatul imperial din Mediolanum (Milano de azi), pentru a sărbători nunta lui Licinius cu sora lui Constantin I și aici au semnat textul scrisorii, care anula persecutarea crestinilor instituita in timpul lui Diocletianus.
Pentru a încuraja creştinii, a stabilit ca zi de odihnă duminica, a permis eliberarea sclavilor printr-o declaraţie în biserica (333), a permis Bisericii să primească moşteniri şi a acordat dreptul justiţiabililor de a alege între instanţa civilă şi medierea unui episcop.
Tot Constantin a luat hotărârea de a restaura Bizantul și de a face din el capitala imperiului.
În noiembrie 324 a stabilit în mod oficial hotarele noului său oraș, mărind cam de 4 ori suprafața sa. Noul oraș a devenit un centru al creștinismului, reședința unui patriarh, comparabil ca dimensiuni cu Roma.
“Noua Romă” care a luat numele de Constantinopol (orasul lui Constantin), a moștenit instituțiile politice ale vechii Rome, dar și tradiții culturale ale Răsăritului grec.
Citește și:
- Rostirea lui Calinic. Despre momentul când a devenit arhiereu: „N-am fugit ca unii miri, părăsind mireasa în toiul nunţii”
- Alegeri prezidenţiale! Generalul cu patru stele Silviu Predoiu: „În acest moment România nu are o proiecţie de ţară”!
Împăratul Constantin cel Mare a trimis o solie oficială, cu o misiune sfântă, în frunte cu sfânta Elena, mama sa, la Ierusalim, care să caute crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Cu osteneală și rugăciune fierbinte, Sf. Elena a reușit sa afle Sf. Cruce, înălțată solemn în văzul poporului creștin de Episcopul cetății Ierusalimului, Macarie I, la 14 septembrie 326.
La sfarsitul domniei lui Constantin, orasul număra deja mai multe zeci de mii de locuitori.
Constantin cel Mare murit la 22 mai 337.
0 Comentarii