Nicolae Dobrin (n. 26 august 1947, Pitești – d. 26 octombrie 2007, Pitești), cunoscut și ca Gâscanul sau Prințul din Trivale, a fost un fotbalist român.
Istoria fotbalului românesc îl reține ca fiind cel mai mare și cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, un maestru al driblingului și al fentei, un model în executarea paselor și a loviturilor libere. A fost ales de trei ori cel mai bun fotbalist al României, în anii 1966, 1967 și 1971. Și-a petrecut majoritatea carierei la echipa FC Argeș.
A murit pe 26 octombrie 2007, la spitalul județean Pitești, după o lungă luptă, suferind de cancer la plămâni.
A debutat în prima divizie la vârsta de 14 ani și 10 luni, într-un meci Știința Cluj – Dinamo Pitești, dând dovadă de calități tehnico-tactice deosebite. A evoluat aproape întreaga sa carieră pentru echipa FC Argeș Pitești, cu care a câștigat două titluri de campion național, în 1972 și 1979. Dobrin a contribuit decisiv la câștigarea titlului din 1979, înscriind în prelungiri golul victoriei argeșene în fața contracandidaților de la Dinamo București. Într-un singur an, 1981 – 1982 a evoluat la altă echipă, CS Târgoviște, deși a avut oferte de la „granzii” Universitatea Craiova și Dinamo București. A participat la 409 meciuri în prima divizie națională, înscriind 111 goluri. Ultimul meci în prima ligă a fost FC Argeș – FC Bihor 2-0, pe 14 iunie 1983. În sezonul ’85-’86, el a fost antrenor-jucător la CS Botoșani, la clubul moldav realizându-și cu adevărat retragerea din cariera de fotbalist.
Citește și:
- FRF a depus candidatura pentru organizarea finalei Europa League
- Eugen Neagoe, după egalul cu Slatina: „Vă promit că o să vedeți o echipă puternică a Argeșului”
Pentru echipa națională a debutat la vârsta de 19 ani, la 1 iunie 1966, cu ocazia meciului de fotbal RFG – România, terminat cu scorul de 1-0. A îmbrăcat tricoul naționalei României de 48 de ori, marcând pentru aceasta de șase ori. Ultimul meci pentru echipa națională a fost cu ocazia meciului România – RDG, desfășurat în 2 aprilie 1980. S-a calificat, împreună cu echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de fotbal din Mexic, 1970, unde nu a jucat nici un minut, datorită unui conflict cu antrenorul Angelo Niculescu.
Nicolae Dobrin este cunoscut și pentru ratarea unui transfer la Real Madrid. După ce a jucat împotriva spaniolilor în Liga Campionilor, înscriind un gol, Santiago Bernabéu, faimosul președinte al madrilenilor, a fost atât de impresionat de calitățile lui Dobrin, încât ar fi fost dispus să ofere 2 milioane de dolari pentru a-l transfera, o sumă enormă pentru acele vremuri. Datorită regimului din România, Bernabeu a trebuit să poarte discuții chiar cu Nicolae Ceaușescu, dar nu a reușit să-l convingă, deoarece conform propagandei oficiale, Dobrin era „bun național” și nu putea fi „înstrăinat”. S-a spus că a fost cel mai mare regret din viața lui Dobrin, deși a participat la meciul de retragere al lui Francisco Gento, în faimosul tricou „blanco” al celor de la Real Madrid, ocazie cu care Santiago Bernabeu a făcut o ultimă încercare nereușită de a-l păstra pe jucătorul român la Madrid.
Sursa: Wikipedia
0 Comentarii