În fiecare an, pe data de 26 iunie este celebrată Ziua Drapelului Naţional al României, sărbătoare proclamată prin Legea nr. 96/1998.

Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor. Cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii. Orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, iar cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical, respectiv Franţa, Italia şi Belgia.
Puţini ştiu însă că începuturile adoptării tricolorului pe pământul românesc datează de la 1834, de pe vremea domnitorului Ţării Româneşti, Alexandru Ghica Vodă, care a obţinut de la otomani permisiunea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii”. Astfel, steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), iar cel atribuit armatei era compus din trei culori (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc.
Cea mai veche atestare documentară a arborării tricolorului ca drapel al Principatelor Române datează din anul 1839. Un francmason, Jean Alexandre Vaillant – chemat şi stabilit în Muntenia în 1830, ulterior profesor şi director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti, între anii 1831 şi 1834 – povestea în memoriile sale că tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic-Prahova).
Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului al XIX-lea drept simbol naţional, cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa.
În timpul revoluţiei de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo – democratică (1848-1849), 14/26 iunie, când a vut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucuresti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional.
Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionată lozinca: „Frăţia”; „Dreptate – Frăţie” şi dându-i denumirea de „stindard al libertăţii”. O lună mai târziu, „văzând că nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252 din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“. În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie – începutul revoluţiei, drept ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore.
Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3-15 mai, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră”, a întregii naţiuni române.
Potrivit unei alte ipoteze, tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz pâna în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie să fie dispusă pe partea superioară.
După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Sursa: Romanian Global News