De Ziua Internațională a Refugiatului, organizația Salvați Copiii România face un apel către autoritățile decidente, pentru a asigura cadrul necesar unei bune îngrijiri și integrări în centrele pentru refugiați a copiilor nevoiți să își părăsească locuințele, prietenii, uneori și familia, pentru a-și salva viața.
Un număr de 634 de persoane cu statut de refugiat, dintre care 172 de copii, au fost relocate în România din Grecia și Italia începând din 2016. Acestora li se adaugă un număr de 1.331 de cereri de azil (309 copii), potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General pentru Imigrări. Dinamica este mai crescută pentru prima perioadă a anului 2017, când, conform datelor primite din teren, au fost înregistrate aproximativ 1.200 cereri de azil în primele patru luni.
Începând din iulie 2016 și până în prezent, Organizația Salvați Copiii România a asistat aproximativ 800 de copii, dintre care aproape jumătate cu vârsta sub șase ani, și 995 de părinți sau adulți, principalele țări de origine fiind Siria, Irak, Afganistan și Iran. Asistența a constat atât în suport material, cât și în servicii de intervenție și consiliere. În total, în România sunt înregistrate aproximativ 3.200 de persoane cu protecție internațională.
0 Comentarii