Web Analytics

articol scris vineri, 18 septembrie 2026

19 septembrie, Pitești. Ziua Curățeniei Naționale, cu peste 2.500 de voluntari

Sâmbătă, 19 septembrie, Piteștiul se alătură celei mai ample mișcări civice din România – Ziua de Curățenie Națională, organizată de Let’s Do It, România „Tu ce lași în urma ta?” este mesajul ediției din acest an și, în același timp, o invitație adresată fiecăruia să reflecteze la responsabilitatea față de mediul înconjurător.

Acțiunea este coordonată de Asociația Studențească Ingmed, iar Primăria Pitești este partener activ în sprijinirea și desfășurarea activităților de ecologizare, împreună cu Salubritate 2000, Salpitflor Green și Poliția Locală Pitești.

Potrivit municipalității, peste 2.500 de voluntari se alătură demersului – din grădinițele, școlile și liceele din oraș, din companiile locale, dar și din instituțiile partenere precum I.P.J. Argeș, Jandarmeria, ISU, Garda de Mediu și Agenția de Mediu.

Alături de organizatori se află și companiile din Argeș care au sprijinit, ca sponsori, acțiunea: Valah Construct Grup, Cipcosmar, Haulotte, Amat si Piroux Industrie Romania.

„Fiecare gest contează, iar implicarea fiecăruia dintre noi poate face diferența! Dacă vrei să contribui la un Pitești mai curat și la un mediu mai sănătos, înscrie-te aici: https://letsdoitromania.ro/implica-te/” - transmite Primăria.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De la ritual la rutină: cinci lucruri care au ajuns surprinzător de banale

Un bețișor parfumat, o cană de ceai și o tabletă de ciocolată par lucruri cât se poate de banale. Le […] Citește!

Pitești. Instruire pentru colectarea deșeurilor metalice

Primăria Municipiului Pitești anunță operatorii economici care desfășoară activități de colectare a deșeurilor metalice pe raza municipiului că, la data […] Citește!

Cum îți dai seama dacă un cazinou online din România este sigur și legal

La Câmpulung Muscel, un consiliu local a reușit anul acesta ceva ce părea greu de imaginat cu câțiva ani în […] Citește!

Femeie din București, la un pas să piardă 108.000 de lei. Escrocii s-au dat drept polițiști și reprezentanți ASF

O femeie din Capitală a fost la un pas să piardă peste 100.000 de lei după ce mai multe persoane […] Citește!

Gheorghe Hagi a anunțat lotul României pentru Liga Națiunilor. 34 de jucători convocați pentru cele patru meciuri din toamnă

Selecționerul Gheorghe Hagi a anunțat, vineri, lotul României pentru cele patru partide programate în această toamnă în Liga Națiunilor. Pe […] Citește!

19 septembrie, Pitești. Ziua Curățeniei Naționale, cu peste 2.500 de voluntari

Sâmbătă, 19 septembrie, Piteștiul se alătură celei mai ample mișcări civice din România – Ziua de Curățenie Națională, organizată de […] Citește!

BNR

BNR a organizat un atelier pentru profesori. Educație financiară

În comunicatul de presă, Banca Națională Română (BNR) a explicat cum, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC), Asociația Română […] Citește!

Mihai Coteț: „Succes, Siegfried! România are nevoie de un Guvern. Acum”

Senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, îi transmite premierului nominalizat Siegfried Mureșan un mesaj de susținere, considerând că experiența acestuia […] Citește!

Terenuri infestate cu ambrozie la Pitești! Controalele continuă până la 31 octombrie

Primăria Pitești continuă, până la 31 octombrie, acțiunile de verificare, identificare și intervenție pentru combaterea ambroziei, buruiană invazivă care poate […] Citește!

Odiseea imobiliară din Pădurea Trivale, din nou în faţa judecătorilor

Culmea, deși litigiile între proprietari și stat sunt încă pe rolul instanțelor, Ministerul Mediului vrea să declare arie protejată inclusiv […] Citește!

Soţia lui Balaure: „Ne simţim bine la Piteşti, Silviu a fost primit cu încredere”

Pentru un fotbalist, susținerea din tribune poate însemna mai mult decât orice încurajare. Iar pentru Silviu Balaure, unul dintre oamenii […] Citește!

Mausoleul de la Mărăşeşti

18 Septembrie 1938: A fost inaugurat Mausoleul de la Mărăşeşti

La data de 18 Septembrie 1938 a fost inaugurat Mausoleul de la Mărăşeşti  Mausoleul de la Mărășești este un monument istoric dedicat eroilor Primului […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Conf. dr. Adrian Tase: „ESC preia conducerea în medicina cardiovasculară asistată IA”

Din ediția tipărită

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!