Web Analytics
scris sâmbătă, 30.11.2024

164.530 salariați în Argeș, la final de septembrie. Cum au fost plătiți

Poitrivit celor mai recente date furnizate de Direcția Județeană de Statistică Argeș, la 30 septembrie a.c. în judeţul Argeş erau 164.530 de salariați, în creștere cu 328 persoane (+0,19%) faţă de efectivul salariaţilor de la finele lunii august 2024.

164.530 salariați în Argeș, la final de septembrie. Cum au fost plătiți

Citește și: Câmpulungul are 25 de spaţii de cazare în plus

Potrivit repartizării salariaţilor pe sectoare de activitate, cea mai mare parte a acestora activau în servicii (52,5%), urmați de cei din industrie şi construcţii (45,7%) și de cei din agricultură, silvicultură şi pescuit (1,8%).

Comparativ cu luna septembrie 2023, efectivul total al salariaților a crescut cu 3.098 persoane, datorită dinamicii pozitive înregistrate în toate sectoarele de activitate.

Cât privește câştigul salarial mediu brut realizat în județul Argeș în luna septembrie a.c., acesta a fost – conform sursei citate – de 8.391 lei, în creștere cu 455 lei (+5,7%) față de nivelul realizărilor salariale din luna august 2024.

În aceeași lună septembrie 2024, în Argeș câştigul salarial mediu net a fost de 5.127 lei, în creștere cu 285 lei (+5,9%) față de luna august 2024. Creșterile câștigului salarial mediu net au fost determinate de acordarea de prime ocazionale, drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri.

Potrivit Direcției Județene de Statistică, câștigul salarial realizat în județul Argeș în luna septembrie 2024 a fost mai mic comparativ cu realizările salariale medii la nivel național, atât în valoare brută, cât și în valoare netă (-1,9%).

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...