Web Analytics
scris duminică, 14.11.2021

14 Noiembrie 1878: Dobrogea redevine parte a României. Carol I către dobrogeni: „Iubiți țara la a cărei soartă este lipită de acum și soarta voastră”

 

14 Noiembrie 1878: Dobrogea redevine parte a României. Carol I către dobrogeni: „Iubiți țara la a cărei soartă este lipită de acum și soarta voastră”

În ziua de 14 Noiembrie 1878, regiunea Dobrogea redevine parte a României după Războiul de Independenţă și  în baza  hotărârilor luate la Congresul de la Berlin de Marile Puteri ale Europei.

Autorităţile româneşti preiau administraţia Dobrogei.

La 14 noiembrie 1878, o divizie română a trecut Dunărea în Dobrogea, prilej cu care însuși domnitorul Carol I a adresat dobrogenilor o Proclamație:

Citește și: 11 Noiembrie 1995 : A încetat din viaţă Corneliu Coposu, om politic român, preşedinte al Partidului Naţional Tărănesc – Creştin şi Democrat

“Locuitori de orice naționalitate și religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnați de un Stat unde nu voința arbitrară, ci numai legea dezbatută și încuviințată de națiune hotărăște și ocârmuiește. Cele mai sfinte și mai scumpe bunuri ale omenirii: viața, onoarea și proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituții pe care ne-o râvnesc multe țări străine.

Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre și nimeni nu le va putea lovi, fără a-și primi legitima pedeapsă. Armata română, care intră azi în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menține ordinea și, model de disciplină, de a ocroti pașnica voastră viețuire. Salutați dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertății, drapelul dreptății și al păcii.

În curând provincia voastră, pe cale constitutională, va primi o organizațiune definitivă. Care va ține seama de trebuințele și moravurile voastre, care va aseza pe temelii statornice poziția voastră cetățenească. Iubiți țara la a cărei soartă este lipită de acum și soarta voastră”. 

Dobrogea și Cadrilaterul

Dobrogea și Cadrilaterul

Dobrogea de Nord cu  Delta Dunării și Insula Șerpilor au intrat oficial în componența Regatului României, după recunoașterea independenței sale și cedarea Basarabiei de Sud către  Imperiul Țarist, ca urmare a  deciziilor luate de marile puteri europene în  Congresul de la Berlin (1878).

Citește și: La înmormântarea omului de afaceri Laurențiu Floroiu, fost preot, nu au bătut clopotele iar preoții nu i-au rostit numele

Anterior Congresului de la Berlin, Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano (3 martie 1878),  prevedea cedarea Dobrogei de sud pe o linie Rasova-Agigea de către Imperiul Otoman către Bulgaria.

Ulterior, la Congresul de la Berlin, emisarul francez a insistat ca frontiera cu Bulgaria să pornească de la Dunăre imediat în aval de orașul Silistra pentru a ajunge la mare între cătunele de pescari Ofidaki (azi Vama-Veche) și Limanaki (azi Durankulak în Bulgaria), ca să includă populația compact românească din satele dunărene situate între Silistra și Rasova și din jurul portului Mangalia.

Dobrogea de Sud, (Cadrilaterul), locuit la acea dată  în majoritate de turci și de tătari, a revenit Bulgariei.

Citește și: Dramă fără margini în familia elevei moarte la liceul din Costeşti / Părinţii nu-şi revin şi merg la cimitir să dea la o parte ţărâna de pe mormântul fetiţei

În anul 1879, România a pretins Bulgariei orașul Silistra și chiar a ocupat Arab Tabia, fortăreața orașului. Marile puteri au acordat Arab Tabia României dar Silistra a fost lăsată bulgarilor..

Includerea Dobrogei în Regatul României  a sporit importanța provinciei, deoarece asigura ieșirea directă la mare a statului român. Astfel, se construiește Podul de la Cernavodă, pentru asigurarea legăturii feroviare directe cu restul țării, iar orașul  Constanța devine principalul port la Marea Neagră. 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...