Web Analytics
scris joi, 13.11.2025

13 noiembrie – Lăsatul Secului pentru postul Crăciunului. Tradiții și obiceiuri

Joi, 13 noiembrie, credincioșii ortodocși marchează Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului 2025. De regulă, evenimentul este celebrat pe 14 noiembrie, însă, conform rânduielilor bisericești, dacă această dată coincide cu o zi de miercuri sau vineri, Lăsata Secului se respectă cu o zi mai devreme.

13 noiembrie – Lăsatul Secului pentru postul Crăciunului. Tradiții și obiceiuri

Citește și: Despăgubiri RCA fără plafon! Noua lege a fost adoptată de Parlament

Lăsata Secului reprezintă ultima zi în care credincioșii pot consuma alimente de dulce înainte de începerea Postului Nașterii Domnului, o perioadă de 40 de zile dedicată pregătirii spirituale și reflecției care se încheie în Ajunul Crăciunului.

Tradiții și obiceiuri populare de Lăsata Secului

„Pe vremuri, în satele românești, Lăsata Secului era mai mult decât o simplă zi din calendar. Era un prilej de bucurie și împăcare. Familiile se adunau la masă, mâncau pentru ultima dată de dulce înaintea începerii postului, iar seara se încheia cu un obicei aparte: iertăciunea, momentul în care oamenii își cereau iertare unii altora, spunând cuvintele: „Iartă-mă și Dumnezeu să te ierte.” De asemenea, tinerii din sat jucau hora în mijlocul comunității, semn al unității și al legăturii dintre oameni. Tot atunci se făceau și înțelegerile pentru viitoarele nunți, fiind considerat un timp potrivit pentru planuri de familie și armonie între gospodării. Chiar dacă multe dintre aceste datini s-au pierdut, spiritul lor poate fi încă păstrat. Lăsata Secului este o zi a iertării, a reîntâlnirii cu familia și a unui nou început în relația cu Dumnezeu’’, a spus Părintele Dan Damaschin la digi 24.

Citește și: Valoarea tichetelor de masă crește la 45 de lei

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Câmpulungul nu vrea sediul OTP Bank

Instituirea calității de oraș istoric a Câmpulungului, având o suprafață mare declarată sit urban, face ca regimul tranzacționării imobilelor să fie...