La 9 – 13 martie 1907 flacăra răscoalelor ţărăneşti din România cuprinde toată Muntenia şi Oltenia, unde a cunoscut o violenţă deosebită.
La începutul secolului XX, în România, țărănimea constituia peste 80% din populație, însă această majoritate a țăranilor având foarte puțin pămînt în proprietate.
Citește și: Scriitorul Gabriel Cazan a lansat cartea ”Lacul Întunecat”
Țăranii trăiau din ceea ce lucrau, în dijmă sau pe plată, la marii proprietari.
În România acelei perioade, precum și în Rusia, Polonia, Ungaria, existau proprietari de latifundii foarte mari, care se întindeau pe zeci și chiar sute de mii de hectare.
Diferența enormă dintre suprafața de pămînt deținută de marii latifundiari și cea deținută de țărani constituie o primă cauză a nemulțumirilor țărănimii.
O altă cauză era impunerea facută țăranilor spre înființarea culturilor agricole destinate exclusiv exportului (grîu, rapiță etc), marii latifundiari dorind să scotă profituri maxime.
Orientarea agriculturii spre export în România vine încă din vremea principatelor românești când, în urma tratatului de la Adrianopol (1829),s- a deschis comerțul cu occidentul.
Citește și: Locotenenţii argeşeni Gheorghe Bălăceanu şi Sevastian Iriminoiu, eroi în Primul Război Mondial
Creșterea fenomenului arendășiei, constituie a treia și cea mai importantă cauză a răscoalei.
Boierii nu se mai ocupau direct de administrarea proprietăților lor, mutându-se cu traiul la oraș sau chiar în străinatate. Acest fenomen a avut loc pînă și în zona Moldovei, cea mai conservatoare din România.
Prin urmare boierii și marii latifundiari, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă).
Arendașii, deseori străini de sat și chiar de neam, la rândul lor încercau să obțină pe seama țăranului profituri cît mai mari într-o perioadă cît mai scurtă de timp.
Stefan Luchian – La_împărțitul porumbului
Arendașii, fiind mult mai duri și neînduplecați cu țăranii decît boierii, ajunseseră să fie dușmanul principal al țărănimii din România.
Răscoala țărănească din 1907, pornită din nordul Moldovei, a ajuns până în Oltenia, cuprinzînd astfel toată România.
Citește și: Iulia Berciu, câștigătoarea din România a concursului Juvenes Translatores
Mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți.
Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încât liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea și au folosit armata și tunurile împotriva rasculaților.
Care a fost bilantul?
Potrivit unui raport al Ministerului de Interne, 7807 participanți la răscoală au fost trimiși în judecată pentru devastări și 164 pentru omoruri.
Din prima categorie cei mai mulți au fost eliberați. În ceea ce privește numărul morților, acesta continuă să fie controversat.
Cifra avansată inițial de autorități a fost de 419 morți.
Aceasta a fost contestată însă de la bun început, atât în presa vremii cât și de observatorii străini.
The Illustrated London News-Ciocnire înte cavaleria regală și țăranii din localitatea Comănești (Wikipedia en.)
Ziarul “Adevărul” a lansat însă cifra fantezistă de 11.000 morți, cifră preluată cu entuziasm mai întâi de socialiștii din epocă și ulterior de comuniștii lui Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu.
În scop propagandistic, au fost adunați cu cinism în zilele de 27-30 aprilie 1962, exact 11.000 țărani, în marele pavilion de la actualul “Romexpo”, pentru a sărbători, alături de membrii Marii Adunari Naționale, încheierea procesului de colectivizare a agriculturii, cu alte cuvinte chiar deposedarea țărănimii, prin forță, procese politice și chiar omoruri, de pământul cu care fuseseră împroprietăriți moșii lor, tot din inițiativa liberalilor, după primul război mondial.
Citește și: Expoziție cu documente istorice la Muzeul Municipal Câmpulung
0 Comentarii