Web Analytics

„Forumul judecătorilor” și „Inițiativa pentru justiție” denunță încercarea președintelui României de manipulare a opiniei publice în dosarul 10 August

de | 5.03.2021 17:16 | Actualitate, Politica si Administratie

Asociația „Forumul Judecătorilor din România” și „Inițiativa pentru Justiție” au taxat dur vineri încercarea de manipulare a opiniei publice prin intermediul postării de pe Facebook a șefului statului din data de 4 martie 2021, prin care acesta cerea „Ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat” și solicita „Ministrului Justiției și Ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă”.

Citește și: Mînzînă taie în carne vie la Centrul Cultural Judeţean /Instituţia condusă de ”duamna” Araxy va fi comasată sau reorganizată

Potrivit comunicatului de presă emis de cele două asociații ale magistraților, dosarul la care face referire șeful statului a fost clasat în vara anului 2020, în timp ce actualul ministru al justiției avea doar calitatea de persoană vătămată în dosarul ”10 august”, iar portofoliul justiției era deținut de Cătălin Predoiu, pentru care Klaus Iohannis a avut public numai cuvinte de apreciere.

Citește și: Scandalul vilei de 55.000 euro / Patroana de la „Badrom Service” scapă de răspundere penală după internarea la Spitalul Vedea

”Atât dna Giorgiana Hosu, fost procuror șef al DIICOT, care a fost unul din procurorii de caz în dosar, cât și dna Gabriela Scutea, procuror general al PÎCCJ, care putea verifica, în calitate de procuror ierarhic superior, actele de urmărire penală, au fost numite în înaltele funcții de conducere de Președintele României, la propunerea aceluiași ministru al justiției, dl Cătălin Predoiu, în ciuda avizului negativ înaintat de Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, calificat de Președintele României drept „superficial”, precum și a numeroaselor avertismente publice ale asociațiilor profesionale ale magistraților privind încălcarea recomandărilor din rapoartele Comisiei Europene din cadrul MCV și a avizelor Comisiei de la Veneția care solicitau ca numirea și revocarea în funcțiile cele mai înalte din parchete să se realizeze printr-o procedură transparentă și bazată pe criterii obiective (”sistem robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt”), în cadrul căreia Consiliului Superior al Magistraturii să i se acorde un rol mult mai important.

Citește mai departe pe presshub, platforma jurnaliștilor în serviciul public

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii