Web Analytics

Argeș: 148 de sancţiuni aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală

de | 1.03.2021 15:02 | Actualitate

 

Poliţiştii argeşeni sunt în continuare la datorie, alături de jandarmi, pompieri, poliţişti locali şi reprezentanţi ai altor autorităţi, cu care acţionează în sistem integrat, pentru prevenirea răspândirii şi combaterea infectării cu coronavirus.

Un eveniment privat a fost întrerupt de polițiști, iar o persoană care nu respecta măsura izolarii/carantinei la adresa declarată, a fost identificată în urma verificărilor.

Scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală.

În ultimele 24 de ore, un număr de aproape 250 de poliţişti și polițiști locali au fost la datorie, acţionând pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Au fost desfășurate 29 de acţiuni punctuale, (dintre care 26 organizate independent de către poliţişti, două organizate cu IJJ Argeş şi una cu alte structuri), în cadrul cărora au fost verificate 1.435 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală, de deplasare doar cu justificare în intervalul 23:00-05:00.

Totodată, în cadrul activităţilor au fost verificate 373 de autovehicule, dintre care 110 mijloace de transport persoane.

De asemenea, un număr de 152 de locații au fost verificate, iar în cadrul acestora, 142 de societăți comerciale. Activitățile au vizat respectarea măsurilor organizatorice specifice, numărul de persoane, programul de lucru, precum şi respectarea măsurilor de protecţie de către personal şi clienţi. Cu ocazia verificărilor, reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale au fost instruiţi cu privire la respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, a programului și modului de organizare, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate.

 

Citește și Argeșul se menține și astăzi, 1 martie, printre județele cel mai puțin infectate cu coronavirus

 

Ca urmare a abaterilor constatate, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 173 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 32.250 de lei, după cum urmează:

-148 de sancţiuni, în valoare de 25.750 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;

-23 de sancţiuni, în valoare de 5.000 de lei, persoanelor identificate că nu au respectat restricţiile privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 23.00-05.00);

-o sancţiune, în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată persoanei identificate că nu a respectat măsura izolării sau carantinării la adresa declarată;

-o sancțiune, în valoare de 500 de lei, a fost aplicată unui operator economic, pentru organizarea de activități în spații publice private/închise pentru care au fost instituite restricții;

În ziua de 28 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au constatat faptul că, într-un local de pe raza localității Curtea de Argeș, era în desfășurare un eveniment cu caracter privat (botez), la care participau aproximativ 40 de persoane. În urma celor constatate, desfășurarea evenimentului a fost sistată, iar administratorul societății a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, conform Legii 55/2020.

În ziua de 28 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au identificat un bărbat de 32 de ani, din Ștefănești, care nu a respectat măsura carantinării la adresa declarată, ce fusese instituită începând cu ziua de 22 februarie a.c.. În urma celor constatate, bărbatul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, iar situația a fost comunicată către D.S.P. și C.J.C.C.I. Argeș.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole