Web Analytics

12 MAI – ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ASISTENTULUI MEDICAL. Mesajul președinteului OAMGMAMR Argeș

de | 12.05.2022 09:12 | Actualitate

Astăzi, în lumea întreagă, sunt sărbătoriți cei care, în perioada pandemiei de Covid-19, au fost supranumiți ,,îngerii în halate albe”, cât și ,,eroii din linia întâi”. În acest an, Ziua Internațională a Asistentului Medical are o temă ce deschide orizontul către atât de necesara consolidare a asistenței medicale prin investiție, sprijin și protejare a celor care sunt parte din acest domeniu: Asistenții medicali:O voce pentru a conduce – Investiție în asistenții medicali și respectarea dreptului la sănătate în siguranță”.

În contextul temei enunțate se regăsește și mesajul aniversar transmis de președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România Filiala Argeș, Estera Stămoiu:

Doamna Estera Stămoiu 1

,,Este ziua asistenților medicali din lumea întreagă. Cu gândul la ei toți, dar purtându-i în inimă pe cei pe care îi reprezint, asistenții medicali argeșeni, îndrept recunoștință și respect pentru acești profesioniști care și-au făcut din îngrijirea și salvarea vieții o misiune permanentă. După doi ani de forțare a limitelor, de sacrificii și eforturi, de luptă pentru supraviețuire, a venit momentul să facem pași importanți într-o direcție la fel de relevantă, cea a investițiilor în asistenții medicali. Este necesar să identificăm mecanisme și să susținem toate acțiunile ce conduc către o consolidare a forței de muncă din sănătate.

Citește și: Alpinistul argeșean Alex Găvan cu aspretele la Summitul Inovației de la Dubai

Salvarea de vieți și optimizarea serviciilor medicale oferite pacienților sunt argumente solide în acest sens. Investind în educație, îmbunătățind condițiile de muncă, leadership-ul în profesie și siguranța pacientului, valorificând potențialul asistenților medicali, investim, de fapt, în sănătatea noastră, a tuturor.

Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic.

Să nu uităm faptul că, ei, asistenții medicali, au contribuit substanțial la ceea ce avem acum: o viață fără mască! Și, mai ales, să nu uităm faptul că ei, asistenții medicali, sunt permanent purtătorii de grijă ai stării de sănătate a semenilor. Ei sunt cei care au ridicat prețuirea vieții la rang de profesie. Și-au luat ca angajament profesional îngrijirea sănătății fiecărui pacient și luptă, fără răgaz, pentru ocrotirea bunului cel mai valoros pe care îl avem: sănătatea. Fiecare 12 Mai este, în fapt, un prilej de recunoaștere, la scară extinsă, a rolului pe care armata salvatoare a asistenților medicali o are în raport cu provocările cărora trebuie să le facă față. Caracterizați prin modestie și prin activitate desfășurată în beneficiul comunităților din care fac parte, asistenții medicali sunt profesioniștii neobosiți, aflați la un apel distanță de fiecare persoană ce are nevoie de îngrijirea stării de sănătate.

Citește și: Pitești: Semafor nou, cu buton, a fost pus în funcțiune!

Întreaga mea apreciere este destinată, în primul rând, asistenților medicali argeșeni. Ei sunt eroii de lângă noi pe care îi putem prețui așa cum se cuvine! Ei sunt cei implicați și devotați a căror empatie și dăruire se răsfrânge față de fiecare pacient pentru care, la un moment dat, oricare dintre noi poate fi purtător de grijă. Cu respectul cuvenit, cu îngăduită binecuvântare de a ne fi reluat ,,o viață fără mască” spun, din toată inima: La mulți și binecuvântați ani, dragi asistenți medicali argeșeni! Rămâneți scut al sănătății noastre!”.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *