Ora Pământului se sărbătorește, anual, în ultima sâmbătă din luna martie. Cu acest prilej, iluminatul public din Piața Primăriei se va întrerupe, sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30.
Gestul simbolic de a întrerupe, timp de o oră, consumul de energie electrică are ca scop sensibilizarea utilizatorilor față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.
Și tot sâmbătă, în Pitești, de la ora 20:30, 100 de copii ai Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” vor susține un recital în aer liber, în fața Primăriei Municipiului Pitești, timp de 60 de minute. Cei care doresc să participe sunt așteptați, începând cu ora 19:30, în Piața Primăriei.
Citește și Concurs național de dans sportiv, la Pitești. Cel mai mic concurent are 4 ani
Acțiunea este realizată în cadrul Programului Național „Cantus Mundi”. Alte peste 1.800 de coruri participă la acest eveniment. Ceea ce înseamnă că mai mult de 63.000 de copii se reunesc în spații publice din țară, sâmbătă, la același interval orar, pentru a transmite mesajul lor.
„Ora Pământului” este un eveniment internațional, organizat în ultima sâmbătă din luna martie a fiecărui an, începând din 2007. Constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră.
0 Comentarii