Programul „Rabla pentru sobe”, lansat de Ministerul Mediului prevede acordarea de ajutor financiar de până la 10.000 de lei, locuitorilor din zonele montane, pentru cumpărarea unor soluții de încălzire eficiente.
Citește și: Cazul profei de la Mioarele arestată în dosarul împrumuturilor de la CAR-ul din Suceava
Conform Ministerului Mediului, acest program se va desfășura similar inițiativelor Rabla anterioare, cum ar fi „Rabla local”. În primă fază, primăriile trebuie să se înscrie în program, iar ulterior beneficiarii finali înregistrează cererile pentru finanțare.
Cine poate beneficia de program
Pentru a aplica la programul „Rabla pentru sobe”, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții: Domiciliu: Trebuie să aibă domiciliul în raza teritorială a primăriei care participă la program.
Proprietate: Solicitantul trebuie să fie proprietarul imobilului unde se va monta aparatul de încălzire. Impozite: Să nu aibă datorii la plata taxelor, impozitelor sau altor contribuții locale. Condiții speciale: Gospodăriile din imobile cu mai mult de două apartamente nu sunt eligibile pentru acest program.
De asemenea, sobarii autorizați care montează echipamentele trebuie să respecte criterii stricte, inclusiv afilierea la o asociație profesională și certificarea corespunzătoare.
Echipamentele eligibile pentru finanțare includ soluții de încălzire care respectă standardele europene ECODESIGN 2022. Printre acestea se numără: Sobe, termosobe, șemineuri și termoșemineuri alimentate cu combustibili solizi (lemne, peleți, brichete); Coșuri de fum ceramice sau metalice, dotate cu certificat de garanție; Servicii de instalare și montaj efectuate de sobari autorizați.
Cum te înscrii în program
Pentru a accesa finanțarea, urmărește acești pași: Verifică dacă primăria este înscrisă în programul „Rabla pentru sobe”; Completează cererea de finanțare și depune actele necesare la UAT; Alege un sobar autorizat pentru instalarea echipamentului; Monitorizează procesul de aprobare și asigură-te că respectă toate cerințele programului.
0 Comentarii