Ţăranii. Talpa ţării. Oamenii roadelor pământului. Cine-i mai vede? Cine-i mai aude?
Unde sunt? Cei care au invadat tarabele din pieţe nu prea sunt ţărani şi roşiile, merele, perele, strugurii, alte fructe şi alte legume pe care le vând sunt venite cu trenurile, cu autotrenurile, cu vapoarele de peste ţări şi mări.
Ţăranii. Cine-i mai caută? Pe cine îi mai interesează? Cine-i mai întreabă? Cine-i mai ascultă? Cine îi mai minte? Cine îi mai ademeneşte? Cine îi mai amăgeşte?
Nimeni nu mai ştie nimic despre ei. Nu vrea să mai ştie. Şi de ce ar fi altfel? Ne aflăm la jumătatea intervalului dintre campaniile electorale. Nu mai e nevoie de ei. Partidele politice de la putere şi partidele politice din opoziţie au avut treabă zilele acestea să momească, să făgăduiască, să păcălească, să şantajeze, să ameninţe, să cumpere, şi nu pe sume mici, să corupă parlamentari care să voteze pentru sau împotriva moţiunii, fără să ţină seama de voinţa, de speranţele, sau de neîncrederea celor care i-au ales.
Ţăranii. Au intrat în toamna târzie, intră în iarnă, intră în tăcere, intră în uitare… Ce mai ştii despre ei Majestate? Dacă nu mai ştii nimic, e bine! Dacă stau liniştiţi acolo, în bojdeucele lor, înseamnă că sunt mulţumiţi. De ce să te îngrijorezi dacă nu-i vezi şi nu-i auzi să strige „hoţii, hoţii” la parlament, la guvern, la Cotroceni. Ăia sunt alţii, sunt altceva, lefegii, poliţişti, temnicieri, sindicalişti..
Bine că tace ţara.
Ai auzit, Majestate, de ţăranul acela bătrân care fură crucile de lemn din cimitir? Tabloul este halucinant, un om, în cimitir, în crugul nopţii, când cântă bufniţa, cu o cruce în spinare. Crucea lui. N-are casă, n-are masă, şi-a improvizat un culcuş ca un bârlog de fiară sălbatică, se încălzeşte cu fumul de la lemnul de cruce smuls de la căpătâiul unui mort.
Ai auzit Majestate de o femeie bătrână, de la ţară, care ierna ca guzganii, într-o strânsură de fân? Ar fi fost a opta iarnă, dar i-au dat foc şi la zdreanţa de plapumă şi la fân şi a rămas sub cerul liber şi pământul îngheţat.
Dar de ţăranul bătrân şi el şi bolnav, care şi-a îngropat nevasta în grădină, ca să-i primească pensia în continuare, că numai din asta trăiau şi când a venit poliţia, nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să-şi pună capăt zilelor? Dar de ţăranul care s-a spânzurat în grajdul vitelor rămas gol de multă vreme? Dar de cel care şi-a înfipt cuţitul în gât şi şi-a retezat beregata?
Ce ştie guvernul, ce ştie parlamentul, ce ştie preşedinţia, ce ştiu liderii partidelor politice despre toate acestea? Ce să ştie când minciuna „stă cu regele la masă”?
Dar cine eşti tu, MAJESTATE?
Cine dracu, Doamne iartă-mă, eşti???
(PROF. MARIN IONIŢĂ)