Zoran Milanovic a câștigat duminică, 12 ianuarie, un nou mandat de președinte al Croației pentru următorii cinci ani, conform rezultatelor oficiale aproape complete, după cum consemnează Deutsche Welle.
Citește și: Țara europeană care introduce noi restricții pentru a intra pe teritoriul său
Milanovic, candidat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat în opoziție, a obținut un scor zdrobitor, adică 74% din sufragii, după numărarea a peste 99% din buletinele de vot.
Contracandidatul său, Dragan Primorac, din partea Uniunii Democrate Croate (HDZ), aflată la putere, a obținut 26% din voturi.
Milanovic a fost ales președinte pentru prima dată în 2020. El fusese prim-ministru al Croației în perioada 2011-2016. De notat că a fost un critic fervent al actualului prim-ministru Andrej Plenkovic, din partea partidului conservator HDZ.
În ultimii ani, el a trecut la o retorică anti UE, criticând, de asemenea, și sprijinul militar al Occidentului pentru Ucraina.
0 Comentarii