Web Analytics
scris sâmbătă, 28.02.2026

Ziua Internațională a Poeziei la Conacul Goleștilor. Invitatul special este Mihail Gălăţanu

Ziua Internațională a Poeziei la Conacul Goleștilor. Invitatul special este Mihail Gălăţanu

Sâmbătă, 21 martie, de la ora 13:00, se va desfășura la  Muzeul Golești evenimentul anual intitulat „Ziua Internațională a Poeziei la Conacul Goleștilor”, o activitate culturală care aduce laolaltă mari poeți din toată țara.

Evenimentul se află la a VIII-a ediție și anul acesta îl are ca invitat special pe poetul Mihail Gălăţanu.

Vor fi prezenți artiști și oameni de cultură, printre care: Adrian Cioroianu, Catia Maxim, Liviu Mățăuanu, George Badea, Liliana Rus, Angi Melania Cristea, Alexandra Niculae, Marius Burhan, Carmen Secere, Dragoș Popescu, Romulus Brâncoveanu, Cornel Carp, Dan Drăgoi, Virgil Diaconu, Magda Grigore, Cristian Meleşteu.

După prezentarea invitatului special vor avea loc lecturi publice, dezbateri pe marginea lecturilor și intermezzouri muzicale asigurate de Iustina Oprea.

Coordonatoarea evenimentului este muzeograful Nicoleta Popa Grigore.

„Sperăm ca prezența acestei personalități a culturii române și a tuturor scriitorilor care vor lua parte la eveniment să vă stârnească curiozitatea și să participați la regalul nostru poetic din data de 21 martie”, transmit reprezentanții muzeului.

Citește și Patru secole de artă plastică din Argeş şi Muscel, într-un dicţionar semnat de bibliotecara Simona Nagîţ

Cine este poetul Mihail Gălăţanu

Invitatul special de anul acesta s-a născut pe data de 11 septembrie 1963, în oraşul Galaţi. Aici a absolvit școala primară, Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu şi, în
1988, facultatea de Fizică-Mecanică, specializarea Bazele Cercetării Experimentale.

Apoi a lucrat în cercetare la Institutul Politehnic Bucureşti. A fost bursier al Guvernului Francez (1994) şi al Comunităţii Europene (1995) specializându-se în Relaţii Internaţionale.

A lucrat pentru revista bilingvă EUROPE/EUROP, a Uniunii Europene. A fost redactor şef la FLACĂRA, PLAYBOY, FLAGRANT etc. A fost adjunct al lui Cornel Nistorescu la EXPRES MAGAZIN şi, mai târziu, la EVENIMENTUL
ZILEI, de unde pleacă în martie 2004. A fost director al revistei FLACĂRA, până în noiembrie 2009.

Membru în Consiliul Director şi al Colegiului Editorial al trustului de presă S.C. PUBLICAŢIILE FLACĂRA S.A. Membru în Clubul Român de Presă, Clubul Român de Vin, în PEN CLUB şi în Consiliul de conducere al UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA (U.S.R.), filiala ASOCIAŢIA SCRIITORILOR din BUCUREŞTI (A.S.B.). A fost editor coordonator, până în 2012, la FINMEDIA/PIAŢA FINANCIARĂ etc.

A debutat în anul 1987, cu volumul de versuri ŞTIRI DESPRE MINE, Editura LITERA, Bucureşti, sub îngrijirea
eminentului redactor de carte Radu Albala.

Au urmat: Scrîşnind în pumni, cu graţie, Ed. Porto-Franco, 1993; Bunicul Kennedy, 1996, Ed. Noduri și Semne; Evanghelia lui Barabas, Ed. Cartea Românească, 1996; Mireasa tuturor, 1997, Ed. Pantheon; Poetus Captivus, 1998, Ed. Dominus; Memorialul plăcerii, 2000, Ed. Coresi & ASB; O noapte cu Patria şi Româna cu prostii, 2001, Ed. Vinea; Diapazonul plictisit, 2002, Ed. Dominus; Mormântul meu se sapă singur, 2003; Apocalipsa printr-o gură de om, 2004; Burta înstelată, 2005; Inimă de diamant, 2006; DEVORAREA MAESTRULUI, Editura PARALELA 45, în Colecția QPOEM, 2016; VĂZĂTORII CU INIMA, Ed. NEUMA; CORPUL DE GLORIE, antologie, 2019, Ed.  JUNIMEA şi  în 2022 volumul AȘTEPTÂND GLORIA, Ed. TRACUS ARTE.

În proză debutează în anul 1999, cu romanul MEŞTERII DE CLOPOTE. În 2019 îi apare, la editura eLiteratura, romanul UN DUBLU ASASINAT POLITIC, roman-reportaj despre un muzeograf de la Peleș, șeful Convenției Democratice din 1990, asasinat în același an, la Câmpina, după ce
inventariase tablourile regale de la Castelul Peleş, posesiune a REGELUI MIHAI. Asasinul nu a fost descoperit nici până astăzi. 

În 2020 apare romanul INIMA REGINEI MARIA, la editura CORESI/eLiteratura. În anul 2001 îi apare volumul de nuvele Strada Plantelor,  Editura ALL, Colecția „Proză românească contemporană”.

Alte cărţi de proză publicate: Mireasa fără corp, roman 2006; Strada Plantelor şi alte povestiri 2007; Stradivarius
2008. Eseu: Literatură de cartier, vol. 1; Orbirea lui Tiresias/Un posibil manifest al generaţiei ’90.

Premii literare: Premiul naţional pentru proză „Liviu Rebreanu” (1999); Premiul „Luceafărul” decernat la Festivalul Nicolae Labiş; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Premiul naţional pentru comentariu cinematografic; Premiul „Astra”; Premiul „Ramuri” etc.

Accesul la Muzeu se face: dinspre Pitești – cu autobuzul local numărul 4 (M4), care are stație pe Calea București, iar dinspre București se poate veni cu trenul București – Pitești, care circulă din oră în oră și oprește inclusiv în Gara Golești.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită