Web Analytics
scris joi, 03.09.2015

Zilele Comunei Priboieni vor marca împlinirea celor 500 de ani de atestare documentară a localităţii

În perioada 7-9 septembrie vor avea loc Zilele Comunei Priboieni, sărbătoare ajunsă la cea de-a VIII-a ediție. În acest an se vor marca așa cum se cuvine împlinirea celor 500 de ani de atestare documentară a localității. Cu această ocazie sunt așteptați să li se alăture locuitorilor acestei comune cetățeni din localitățile învecinate și din întreg județul Argeș, precum și autoritățile județene. Pe parcursul celor trei zile de distracție vor urca pe scenă artiști de seamă ai muzicii populare românești, precum și tinerele talente din această comună. Marți, 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică printre cei care îi vor încânta pe cei prezenți la sărbătoare se numără Olguța Berbec, Marcel Fota, Simona Pănescu, Cristian Bănățean și Valentin Grigorescu. De asemenea, distracția va fi întreținută și de Doina Bascovului și Ansamblul de Dansuri Populare Doina Cârcinovului din comuna Priboieni. „Îi așteptăm la petrecere pe toți cei care vor să participe la un eveniment unde distracția va fi la loc de cinste. De asemenea, vom premia șapte cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie, dar și o elevă care a reușit să ia 10 pe linie la testarea națională”, a declarat cu această ocazie Sorin Lupu, primarul comunei Priboieni. Ca un element de noutate, în acest an, sărbătoarea de suflet a locuitorilor comunei Priboieni va fi încheiată cu o lansare de lampioane pe acordurile muzicii interpretate de artiștii ce vor urca pe scenă. M.Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...