Cine va fi scornit această dubioasă expresie: ”Ziariștii, câinii democrației”? Desigur că nu le putea spune pașnici la armonii. Dar, măcar, soldați. Recrutați, înregimentați, comandați, angajați, voluntari, sau, măcar, mercenari.
Câinii democrației… I-au elogiat? I-au denigrat? S-au amuzat? Oricum, porecla a rămas. Ba chiar a devenit nume și renume.
Dulăii democrației. Care democrație? Aceasta din tranziție? Făcută felii? Câte partide, câte formațiuni politice, câte grupuri de interese, atâtea democrații. Câți lideri, câți magnați, câți moguli, fiecare cu democrația lui. Bine păzită. Strașnic impusă. Cu personal angajat să vegheze, să se bată pentru cauză.
De ce câini? Să miroase, să mâșâie, să mârâie, să latre, să muște, să se încaiere, să fie asmuțiti, să se gudure, să alerge după ciolan, să mănânce din palma stăpânului.
Și chiar să se sfâșie unii pe alții. În haite sau individual. La poruncă, sau din proprie inițiativă.
Și asta nu se întâmplă de ieri, de alaltăieri. E un vechi obicei. Hâra între ziariști a apărut în întâile redacții. Opinii, viziuni, pasiuni, ranchiună, veleități..
Chiar dacă numai așa, în subteran, Eliade, Boliac, Bolintineanu, Alecsandri, alte personaje nu au fost scutite de pișcături. Pentru ca apogeul răfuielilor să fie atins după războiul de independență: Este cunoscut duelul lung și îndelung dintre Eminescu și C.A. Rosetti. Macedonschi înflăcărat, Haşdeu olimpic, Caragiale vulcanic… Era pe vremea când literatura se împletea cu ziaristica, când scriitorii erau jurnaliști și jurnaliștii scriitori.
Spre nedumerirea sau hazul cititorilior, sâcâiala ziariștilor nu dispare nici când democrația are o singură culoare. Și un singur stăpân: comunismul!
Atâta vreme cât partidul îngăduia asemenea supape ale cazanului sub presiune, intrau în jocuri condeieri de toată mâna. Sunt cunoscute „polemicile cordiale” ale lui Paler, articolele lui Eugen Barbu, pamfletele lui Ion Cristoiu, cronicile lui Alexandru Piru, chiar ale lui Dumitru Micu, intervențiile lui Băieșu, Vasile Băran, Fănuș Neagu… Autorul „Șoselei Nordului” îl făcea pe redactorul șef de la „Scânteia Tineretului” cârnat umplut. În replică, acesta scria că va pune osânda rivalului la topit să facă din ea săpun. Când se dezlănțuia Adrian Păunescu, era cutremur și furtună. Dar veni tranziția. Se schimbă situația? Ba, da! Hărțuiala și păruiala nu se mai rezumă la atacul la persoană. Mai ales după ce apar televiziunile, când se înmulțesc rechinii de presă și devin mai flămânzi și mai agresivi. Stimulați, învrăjbiți, manipulați, ziariștii se încaieră acum în haite, pe placul unor politicieni și al unor partide. E greu să mai găsești, azi, gazetari neutri și echidistanți. Dar și mai acerbe și deplorabile sunt luptele dintre ei. Cu atacuri și victime directe și colaterale. În plan profesional și moral… Un erudit ca Andrei Pleșu are chip de maimuță. Alți condeieri sunt bufoni, paiațe, slugi cu simbrie, mercenari, jigodii, țigănci împuțite. Iar lăturile pe care și le aruncă în cap unii altora ziariștii din televiziunile centrale, nici nu îndrăznesc să le spun pe nume.
Și ca să le pună capac la toate, un purtător de cuvânt guvernamental, într-o explozie de păstaie de mătrăgună, aruncă în opinia publică vorbele cum că ziariștii nu sunt numai proști, dar și dobitoci. Să fie părerea guvernului sau a premierului? Nu cumva purtătorul oficial ar deciziilor esențiale a urmărit să-și compromită stăpânul?
Ce ar mai fi de zis? Iată unde am ajuns…
Lucizi. Clarvăzători. Analiști. Comentatori… E de mirare cum de tocmai ei nu-și dau seama că această luptă absurdă „care pe care” poate să le distrugă bresla? Și profesiile? Și speranțele. Și chiar locul de muncă?
Dezastrul a și început. Televiziunea de stat e în prag de insolvență. „Realitatea” nu e prea departe. Patronul de la „Pro TV” dă târcoale pe la guvern. „Gândul” nu mai apare pe hârtie pentru cititorul de rând, care îl așteaptă atât de mult. „OTV” a dispărut cu Elodia cu tot. „România Liberă” a intrat în vrie. „Prima TV” abia se mai zărește. „Antenele” se plâng că-și pierd sediul, dar se leagănă în iluzia că li se oferă gratuit alte sedii: case, vile, ba chiar o navă de croazieră, de pe care să transmită din ape internaționale. Dacă lucrurile vor merge tot așa, se vor trezi cu oferte să transmită de pe nave cosmice, de pe sateliți, de pe planete, de pe lună. Dar nu e deajuns să rămână singurele televiziuni supraviețuitoare…
Am norocul să trăiesc într-un oraș relativ liniștit din acest punct de vedere. Mai sunt conflicte și între noi, gazetarii de provincie. Dar nu dramatice. Nu spun că suntem ideali. Eu, însumi, am intrat în dispute fierbinți cu unii colegi. Ne-am bătut în condeie, au sărit scântei, nimeni nu a avut de suferit…
Până la data aceasta, nu s-au iscat conflicte care să ne facă să luptăm în clanuri, avem multe alte treburi mai importante de făcut. Avem alte războaie de dus… Nu cunosc altă mândrie mai mare decât să mi se spună că sunt un adevărat apărător al adevăratei democrații. La fel prietenii și colegii mei din multe alte redacții. Chiar dacă n-am fi mulțumiți cu apelativul de câini de pază. Dacă suntem ai democrației, e bine. Cu o singură condiție: să nu avem jigodii, javre și potăi printre noi…
(Prof. Marin Ioniţă)
