Web Analytics
scris duminică, 04.09.2022

Zece apeluri pentru intervenţia de urgenţă, primite de Salvamont în ultimele 24 de ore

Zece apeluri pentru intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor au fost primite în ultimele 24 de ore, în urma acestora fiind salvate nouă persoane. Dintre acestea, patru au fost predate echipajelor de Ambulanţă sau SMURD pentru a fi transportate la spital, transmite News.ro

Zece apeluri pentru intervenţia de urgenţă, primite de Salvamont în ultimele 24 de ore

Potrivit Salvamont România, în ultimele 24 de ore, la dispeceratul naţional s-au primit 10 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. Astfel, au fost două apeluri pentru Salvamont Neamţ şi câte unul pentru Salvamont Bacău, Salvamont Covasna, Salvamont Mureş, Salvamont Gorj, Salvamont Prahova şi Salvamont Buşteni, Salvamont Petroşani, Salvamont Bihor, Judeţul Vrancea.

Citește și: Ba nu, ba da pe Bulevardul „Pardon”

”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 9 persoane, dintre acestea 4 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”, a precizat sursa citată.

De asemenea, s-au mai primit 16 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Virgil Ghiţă

Virgil Ghiță, 27 de ani, eroul României din meciul cu Austria, cel care a înscris în prelungiri și...

Ultimele articole

Virgil Ghiţă

Virgil Ghiță, 27 de ani, eroul României din meciul cu Austria, cel care a înscris în prelungiri și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită