Web Analytics

Yves Caracatzanis dă asigurări: „Dacia este deja aici şi nu pleacă nicăieri”

de | 21.09.2017 12:26 | Economie

12 CaracatzanisConstrucţia autostrăzii Piteşti-Sibiu este crucială pentru economia României, iar de existenţa acesteia depind multe dintre investiţiile viitoare pe care piaţa locală le poate atrage, este de părere Yves Caracatzanis, preşedintele şi directorul general al Automobile Dacia.

„Autostrada nu este pentru Dacia, ci pentru România. Deja numărul de camioane care circulă pe Valea Oltului este extrem de mare. Dacia este deja aici şi nu pleacă nicăieri, însă lipsa acestui drum are impact major asupra atractivităţii României în ochii investitorilor care analizează fiecare detaliu atunci când aleg o ţară pentru proiectul lor”, a explicat Yves Caracatzanis.

Duster va fi singurul model Dacia produs integral la Mioveni

„Avem furnizori care au venit local, dar şi alţii care s-au extins pentru a putea livra componente pentru noul Duster. Spre exemplu, barele de pe portbagaj şi scutul faţă sunt realizate de Mecaplast, un nou furnizor local. Noul Duster este un automobil realizat aproape integral local”, a spus Caracatzanis. De asemenea, Dacia Duster va fi asamblată exclusiv la Mioveni, rămânând singurul model Dacia produs numai în România, nu şi în Maroc. În cadrul uzinei şeful Dacia spune că s-au realizat investiţii suplimentare pentru noul mo­del, însă nu a precizat valoarea acestora. În total însă, din 1999, Renault a investit 2,5 miliarde euro în România.

20% automatizare până în 2020

„Planul rămâne ca în 2020 să ajungem la un grad de automatizare de 20% la Mioveni. Automatizăm pentru o mai bună ergonomie şi calitate, în special par­tea de caroserie, iar cali­tatea percepută a automobilelor va creşte”, a anunțat Yves Caracatzanis.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii