Web Analytics
scris miercuri, 12.06.2024

Vremea în Argeș: caniculă și instabilitate. Coduri galbene

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de cod galben de instabilitate atmosferică valabilă în intervalul 12 iunie, ora 14 – 13 iunie, ora 6.

Vremea în Argeș: caniculă și instabilitate. Coduri galbene

Citește și: Accident la Pitești. O femeie, scoasă din mașină de pompieri

În perioada menționată, în Oltenia, sudul și estul Transilvaniei, sudul Banatului, jumătatea de nord a Munteniei (adică și în Argeș), sud-vestul Moldovei și local în Maramureș vor fi episoade cu instabilitate atmosferică. Adică averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55-70 km/h), vijelii, căderi de grindină și descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și, izolat, de peste 40 l/mp.

De asemenea, ANM a emis și o atenționare de cod galben care vizează temperaturi ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat pentru zilele de miercuri, 12 iunie și joi, 13 iunie.

În intervalul menționat, în Muntenia (inclusiv în Argeș mai puțin în nordul județului, la munte), în sudul Olteniei și în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată; maximele se vor situa în general între 30 și 34 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități.


Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită