Web Analytics
scris miercuri, 19.11.2025

„Vrăjitoare” prinsă în Vâlcea: înlocuia bijuteriile victimelor cu tinichele

O femeie care pretindea că are puteri spirituale și efectua ritualuri religioase a fost depistată de polițiști în județul Vâlcea, după ce mai multe persoane au reclamat că au fost înșelate de aceasta în București. Ancheta a pornit de la mai multe plângeri depuse în Sectorul 6, acolo unde femeia ar fi convins victimele să își predea bijuteriile pentru a fi „purificate”, iar în locul acestora le-ar fi returnat obiecte fără valoare.

„Vrăjitoare” prinsă în Vâlcea: înlocuia bijuteriile victimelor cu tinichele

Potrivit anchetatorilor, faptele s-au derulat pe parcursul lunii iulie 2025, când femeia aborda trecători sub pretextul desfășurării unor ritualuri menite să le aducă noroc sau protecție. Prima lovitură a fost dată pe 6 iulie, când o persoană a fost păgubită cu bijuterii evaluate la aproximativ 15.000 de lei. Schema era simplă: obiectele de valoare erau puse într-un șervețel, acoperite pentru „procedură”, iar la final victima primea un alt pachet în care se aflau doar tinichele și bijuterii ieftine.

Pe 19 iulie, femeia a încercat aceeași metodă cu o altă persoană, dar planul i-a eșuat. Nu același lucru s-a întâmplat însă pe 27 iulie, când o a treia victimă a fost convinsă să participe la ritual, pierzându-și bijuteriile în aceeași manieră.

În timpul investigațiilor, polițiștii au identificat și un bărbat care ar fi ajutat-o pe femeie, având rolul de a o transporta la locurile unde acționa. Acesta ar fi fost implicat în două dintre înșelăciuni și este în continuare căutat.

Pentru strângerea probelor, miercuri, polițiștii de la Secția 21, cu sprijinul colegilor din Vâlcea, au descins la două adrese din județ. Femeia suspectată a fost găsită și condusă la audieri, autoritățile urmând să stabilească ce măsuri vor fi luate în continuare. Ancheta continuă pentru documentarea completă a activității infracționale.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită