# Reportaj. Observator la prezidenţiale din secţia de vot
Hei-rup! Au trecut deja şase luni de la ultimele alegeri, aşa că, după cum îi stă bine românului, e nevoie de alţi bani, altă distracţie electorală şi de un nou mandat de preşedinte al ţării. Zis şi făcut în data stelară 10.11.2019, în locaţia denumită „Grupa Ursuleţilor”. O denumire corespunzătoare spaţiului amenajat ca secţie de vot într-o grădiniţă din Câmpulung Muscel. Şi, în ciuda invocării ploii de către cei din biroul secţiei, un senin de noiembrie favorizează afluenţa la vot. Ulterior va ploua, dar fără rost, aşa cam cum au fost şi alegerile, fără consumare, în condiţiile în care se organizează un al doilea tur de scrutin! Îi ştiţi pe finalişti, aşa că nu îi mai amintesc…
Au fost puţine voturi nule, dovadă că, într-un fel, s-a votat cu cap! Asta dacă poate cineva să creadă că are cap o mamă care vine să voteze împreună cu fiica pe care o asistă în cabina de vot şi o ajută să semneze. „Are coeficient de inteligenţă scăzut”, motivează mama gesturile de susţinere a fetei, asistând câteva secunde la fotografia de grup a preşedintelui biroului secţiei de votare, a locţiitorului şi operatorului de tabletă rămaşi cu gurile căscate. Şi totuşi, nu mama e în derapaj, ci cei care permit ca o persoană redusă mintal să îşi exercite dreptul la vot într-un mod aproape inconştient. Fiindcă, da, verificarea persoanei în cauză a relevat faptul că poate vota, deşi însuşi părintele i-a dezvăluit capacitatea de exerciţiu redusă. Şi nu a fost un singur caz… La fel şi cu cei cu deficienţe fizice grave şi fără mijloc special de deplasare, târâţi de aparţinători în cabine să voteze, chinuiţi pe trepte înalte şi peste praguri. Dar la fel de surprinzătoare este şi apariţia în secţie a unei bătrâne care întinde preşedintelui o copie ruptă, mototolită şi murdară a actului de identitate, scuzându-se că i-a luat fiica „boletinul” şi nu vrea să i-l înapoieze. „Nu pot vota cu asta?! Şi ce să fac acum?”, vine inevitabila întrebare care, în loc de răspuns, primeşte o apreciere din partea unui alt votant: „A naibii şi băutura asta!”.
Ei, dar am uitat de ziua anterioară, preziua votării, cum i se spune, ca un fel de ajun de sărbătoare! Nu de alta, dar cum să uiţi de o întâmplare cum ar fi cea în care membrii biroului secţiei intră în locaţia votării forţând uşa cu levierul, fiindcă cei de-ai casei, cum se spune, responsabili cu permiterea accesului, caută prin iarbă cheile pierdute?! Unul cu telefonul, altul cu lanterna.
Useristul muzicant neştiutor de candidat
Şapte membri în birou, plus preşedintele, locţiitorul şi operatorul de calculator. Pare că-s cam mulţi, dar nici alegătorii nu se lasă! Prezenţa la urnă se realizează aşa cum se produce un tsunami. Mai întâi e linişte, apoi vine apa, adică cetăţenii cu drept de vot, şi ocupă totul. Şi holul, şi cabinele de vot dinspre care se aud câteodată schimburi de păreri despre intenţiile de ştampilare a buletinului. „Linişte în cabine”, cere preşedintele. Şi se face linişte, dar deodată altceva se aude. Reprezentantul USR devine melancolic şi începe să-i cânte celui de la PSD la… muzicuţă. La ureche, bineînţeles! „Cine v-a dat voie să faceţi aşa ceva?”, îl întreabă preşedintele doar pentru a-şi primi răspunsul: „Domnul de la PSD!”. „Mie mi-aţi cerut voie?”. „Păi, mi-aţi fi dat voie?”, cade întrebare pe revers din partea useristului, care mai apoi începe să recite versuri. „Eu le-am făcut”, se laudă el desfăcând o banană care i se părea mai bună tăiată pe jumătate. Iar aventura omului în secţie a continuat până la apogeul de a sta cu procesul-verbal în mână completat, dar neştiind să spună celor de la partid câte voturi a primit cel pe care l-a reprezentat.
Nu e blocul, dar e omul
Chin mare a fost pe operatorii de calculator, căci unde-i unul singur nu e ca la restul biroului, locţiitorul să ţină locul preşedintelui sau un membru altuia. Aşa că se râde de „tabletist” că vrea şi el la masă sau în altă parte cu urgenţă şi nici nu face doi paşi, că apare alegătorul dornic să indice viitorul României prin vot. Şi de-ar fi doar asta! STS-ul veghează, controlează şi este sigur că doar operatorul e de vină dacă se închide brusc tableta care nu a fost atinsă nici măcar de un păianjen. Aşa că, la mijloc picând, un operator clachează. Coadă se face imediat, se cere înlocuirea lui, vine rezerva şi lucrurile par să fie OK. Asta dacă nu pică netul, aşa, măcar o secundă, că ce s-ar face „tabletistul” fără puţină emoţie? Mai ales că cei care veghează apar să stopeze practica tastării CNP-urilor, preferată scanării actelor de identitate, de parcă rezultatul nu ar fi acelaşi. Ba chiar mai în timp, aşa cum constată şi STS-iştii care dau şi ei rateu la scanare, dar caută imediat altă hibă născătoare de reproş. Noroc cu un supliment de lumină de la o veioză… Temperatura de fierbere se atinge când mai vine şi alegătorul brunet cu gura mare şi spune că el trebuie să voteze acolo, deşi blocul lui nu e la o adresă arondată secţiei, iar tu constaţi că, într-adevăr, blocul nu e acolo, pe listă, dar alegătorul e! De trei ori Vivat! pentru cei de la registrul electoral şi de la AEP-ul care, pe de altă parte, inventează câte ceva la fiecare rundă de alegeri. Cum ar fi butonul roşu pentru „validare” şi cel albastru pentru „invalidare”!
Coada „tabletiştilor” ajunşi noaptea la Piteşti s-a întins la un moment dat de la intrarea în Consiliul Judeţean până în străduţa din faţă. Dar s-a înaintat mai bine decât au funcţionat unele tablete…
Prefectul şi sacii
La miezul nopţii de după ziua de alegeri, în Piaţa Vasile Milea nu gângureau porumbeii, ci vociferau cărătorii de saci: preşedinţii de secţii şi locţiitorii, ici-colo şi câte un „tabletist” de-abia scăpat de coada din faţa intrării la Consiliul Judeţean. Sala de „Bingo” este prima ţintă pe drumul către eliberare, dar până la intrarea în Casa Sindicatelor din Pitești se stă, ca de obicei, între gratii, sub supravegherea şi îndrumarea jandarmilor. Două bariere blochează iureşul şi, când sunt depărtate, oamenii trec ca oile la tuns, în pâlc mic şi cu dorinţă de a scăpa cât mai repede. Câte unul mai ţâfnos îi critică şi înjură pe toţi ce-i vin în minte, de la prefect la jandarmi, iar colegii lui Louis de Funes scapă de acuze dând vina pe cealaltă parte: „Noi facem ce ni se spune, nu noi organizăm treaba asta!”. Şi gata, iar în sala Casei Sindicatelor, cea mai urâtă incintă în opinia celor care se ocupă de votare. „Pe scaunele ăstea nu poţi nici să stai, nici să dormi”, se vaită oamenii şi exersează poziţii în care nu s-au mai aflat din copilărie: un picior pe spătarul din faţă, altul între scaune, capul atârnat pe rândul de sus. Iar la pupitrul de comandă se află un jandarm de teapa celui de la europarlamentare. Anunţă ordinea scăpării către sala de şedinţe a Consiliului Judeţean: „Numărul 354, 356… (se aud râsete!)… 355”, respiră jandarmul şi i se piţigăieşte vocea. Lotul de 20-30 de oameni trece acum în forţă, ca cireada de vite la marcat, ajunge la intrarea în Prefectură şi primeşte încurajări: „Să vedeţi că aici nu staţi mai mult de cinci minute!”. Şi cam aşa e! Dar în cinci minute au ocazia şi să vadă cine stă la Casa Albă din Piteşti, fiindcă e aproape trei dimineaţa când apare şeful şi trece chiar pe lângă placa pe care sunt trecuţi prefecţii de Argeş de după 1990. Se începe cu Constantin Olteanu, dar se sfârşeşte cu Ciprian Berevoianu şi Cristian Soare, în 2012. Nu mai e loc de alţii, aşa că lipseşte chiar el însuşi, Emilian Dragnea, trecător cu mâinile în buzunare printre preşedinţii de secţii scăpaţi din Casa Sindicatelor. „Să puneţi ştampilele şi ecusoanele separat, în punguţe, că să nu întârziaţi verificările”, recomandă primul om al Argeşului, reprezentantul în teritoriu al fostului şi actualului Guvern. Apoi, Dragnea îşi scoate o mână din buzunare şi o foloseşte să cheme liftul.
Ulterior descoperi că e ca „Wonder Woman”… A chemat liftul, a urcat, dar el e la demisol, acolo unde se strâng sacii cu buletinele de vot utilizate şi neutilizate. Dragnea le ia, le pipăie, le cântăreşte, mai întreabă câte ceva şi te întrebi şi tu de ce nu e în partea cealaltă, în dreapta, acolo unde se depun ştampilele şi ecusoanele, că doar asupra lor atrăgea atenţia?!
„Ai pierdut ştampilele, vacă proastă!”
În sala de şedinţe a Judeţeanului tot Lavinia Dodoc e maestru de ceremonii. Jurista-şefă de la Prefectură şi-a păstrat atitudinea de acum o jumătate de an, astfel că oamenii se mai relaxează, deşi unii au prins în sala Sindicatelor o femeie preşedinte de secţie care a râs isteric vreo zece minute. De oboseală, de haz, cine ştie! Măcar i-a distrat sau i-a iritat pe cei dinăuntru. Verificarea se face repede, sunt destui experţi în sală, dar ieşirea de acolo duce iar la chin. Pontajul se face cu greu, se lasă ordinele de deplasare, iar cei care-şi vor banii pe timp de noapte stau la o coadă transpirată şi nervoasă. Apoi se duc să predea buletinele de vot şi instrumentele principale ale votării, precum ştampilele de care vorbea prefectul prezent pe-acolo. Şi ies în ceaţa de patru dimineaţa şi moţăie în microbuzul „Transport elevi”, în aşteptarea celor care au vrut neapărat să ia bani de luni, să le meargă bine toată săptămâna. Şi din moţăială îi ridică doar un preşedinte de secţie care merge pe mijlocul străzii nu pentru a-şi lua o pizza de la Maestro, ci fiindcă e foarte nervos: „Ai pierdut ştampilele, vacă proastă!”, urlă el cu repetiţie, urmat de o femeie care chicoteşte de parcă nu ar avea nicio vină.
Acasă nu mai e ceaţă, ca la Piteşti. E doar o dimineaţă rece, în care ai tupeul să baţi la uşa Primăriei ca să iei o cafea de la automat! Poate că peste două săptămâni, la turul al doilea, nu va ninge în paharul cu cafea…
Cătălin Ion Butoiu
