La mijlocul lunii septembrie a anului 1917, împăratul Wilhelm al II-lea a vizitat România şi frumosul orăşel Curtea de Argeş. Vizita împăratului a fost ţinută în mare secret, iar singurul român care a stat de vorbă pe îndelete cu acesta a fost Alexandru Tzigara Samurcaş, reprezentantul Casei Regale a României. Iată cum descrie acesta în memoriile sale vizita împăratului Wilhelm al II-lea la Curtea de Argeş.

Împăratul a depus câte o coroană de flori la cele două morminte

„În ziua de 18 septembrie 1917, mareşalul Mackensen îmi comunică sub cea mai severă discreţiune că peste două zile, kaiserul urma să vină la Curtea de Argeş. El nu voia să vadă pe niciun om politic din ţară. Ca reprezentant al Casei Regale însă, eram chemat să însoţesc pe kaiser la mormintele regeşti, arătându-i reşedinţa regală şi celelalte monumente artistice. Cu acest prilej, mareşalul mă rugă să reinstalez în biserica episcopală «Evanghelia» reginei Elisabeta, pe care, pentru mai multă siguranţă o ridicasem în octombrie 1916”. În continuare, Alexandru Tzigara Samurcaş mărturiseşte că în ziua de 20 septembrie 1917 a sosit cu trenul la Curtea de Argeş şi a aşezat Evanghelia la locul ei în aşteptarea vizitatorilor. Imediat după sosirea împăratului, reprezentantul Casei Regale nota: „Întinzându-mi mâna, kaiserul exprimă regretul de a nu fi vizitat pe vărul său pe când era în viaţă şi de a se afla acum în faţa unor morminte numai. La întrebarea «Cum de a fost posibil războiul nostru?» i s-a răspuns că «Întreaga suflare românească dorindu-l, nu s-a putut altfel. Regele Carol însă niciodată nu ar fi consimţit. Moartea i-a cruţat orice hotărâre»”. După intrarea în biserică, împăratul a depus câte o coroană de flori la cele două morminte, după care Tzigara Samurcaş a dat Înaltului Oaspete lămuriri asupra Evangheliei pictată de regina Elisabeta, a decoraţiei picturale şi arhitectonice a bisericii şi apoi a palatului regal.

Cina din Sala gării

Ziua s-a încheiat cu o cină în sala mare a gării din Curtea de Argeş, despre care Tzigara Samurcaş scria următoarele în memoriile sale: „La cina din sala cea mare a gării, kaiserul invitând pe mareşalul Curţii sale să-mi cedeze locul ce acesta ocupase în faţa sa, se îmbie la vorbă, care nu conteni tot timpul mesei. Arta populară pe care o cunoştea din expoziţiile ce organizasem la Berlin, vioiciunea şi frumuseţea ţăranilor pe care îi admirase în trecerea sa de la Severin până aici, asemănările cu Italia şi Scandinavia, alcătuiră obiectul întreţinerii. Cu o deosebită atenţiune fu ascultată expunerea asupra diferenţei etnice şi a superiorităţii neamului românesc faţă de vecinii de altă obârşie decât cea europeană. Mareşalul Mackensen intervenind în convorbire, confirmând superioritatea noastră faţă de vecinii de peste Dunăre, pe care îi cunoştea îndeajuns, kaiserul se interesă îndeaproape şi de bogăţiile ţării, de ţăranul nostru, de reformele plănuite. Enunţându-se numele oamenilor noştri politici, dintre care unii îi erau personal cunoscuţi, kaiserul alunecă vorba, cu toată încercarea mareşalului de a se opri asupra unora dintre conducătorii noştri. Întrebând cu ce se îndeletniceşte tineretul nostru, am profitat să arăt că era neocupat din cauza închiderii forţate a Universităţii. Vorbind de Dobrogea, kaiserul regretă că nu va putea vizita Adamklisi, despre care, cerând lămuriri i se rezumă teoria mai nouă germană după care, metopele reprezentau înfrângerea străvechilor triburi germane, de către legiunile strămoşilor noştri romani, înainte chiar de victoriile lui Traian. Retrăgându-se Kaiserul, îmi reînnoi mulţumirile sale pentru cele ce-i spusesem asupra explorărilor arheologice ale profesorului Schuckhardt la Cernavodă, pe care urma să le viziteze a doua zi. Pe când mă îndreptam spre vagonul meu, fui rechemat de kaiser, care coborându-se din vagon, mi-a predat «în amintirea acelei zile» o cutie, în care era un «ac de cravată»”.

Vizita prin oraş

După descrierea succintă a întâlnirii pe care a avut-o cu împăratul Wilhelm al II-lea, Alexandru Tzigara Samurcaş dă în continuare mai multe amănunte asupra vizitei acestuia, reluând pe larg unele aspecte. Astfel, referindu-se la personalitatea kaiserului scria că, era un „om fermecător”, cu care tot timpul a avut cea mai variată şi interesantă discuţie, din cele mai variate domenii, în limba germană, cu intercalări în limba franceză. De exemplu, la catedrală kaiserul a criticat picturile prea viu colorate, reproşând faptul că nu erau realizate în mozaic. Referitor la acest fapt, Tzigara Samurcaş scria că „mi-a amintit de mozaicul adus de el în capela de la Posen, pe care a fost mirat că o cunoşteam. Mirat că regele Carol I a însărcinat cu repararea bisericii pe arhitectul francez Lecomte du Nouy, iar nu pe un arhitect german, am explicat cunoştinţa lui Viollet le Duc, cu ocazia vizitei tânărului principe Carol la curtea împăratului Napoleon al III-lea la Compiègne”. Pe parcursul plimbării prin centrul oraşului pavoazat cu scoarţe româneşti, kaiserul admirându-le, a spus că are câteva exemplare chiar în palatul de la Berlin, la care Tzigara Samurcaş i-a răspuns: „Le cunosc. De unde? Aţi fost în palatul din Berlin? Nu, dar ca organizator al expoziţiei de artă românească din Berlin, în 1909, eu le-am vândut M.S. Împărătesei”. În cursul vizitei la Biserica Domnească, kaiserul Wilhelm al II-lea a admirat frescele vechi, extinzând discuţia şi asupra artei bizantine de la Ravenna şi Monreale.

Referiri la vizita kaiserului se găsesc şi în memoriile omului politic Alexandru Marghiloman

La sfârşitul cinei, Alexandru Tzigara Samurcaş a primit din partea kaiserului o cutiuţă care conţinea un ac de cravată cu monograma imperială în diamante şi rubine. „Ofiţerii care mi-au cerut să le arăt conţinutul cutiuţei, m-au asigurat că o asemenea distincţie se dă numai la retragerea generalilor care posedau decoraţiile cuvenite rangului lor. Înainte de a ne despărţi împăratul adăugă: «Când veţi mai veni la Berlin vă voi primi în audienţă, pe care să o cereţi, însă nu prin Legaţie, ci adresându-vă direct secretarului meu particular Lukanus, pe care-l voi pune la curent»”. Alături de memoriile lui Alexandru Tzigara Samurcaş, referiri la vizita kaiserului Wilhelm al II-lea la Curtea de Argeş se găsesc şi în memoriile omului politic Alexandru Marghiloman. Acesta scria că „singurul român care l-a văzut şi l-a primit la Curtea de Argeş a fost Tzigara Samurcaş. Tzigara spune că împăratul este persoana cea mai amabilă din câte a întâlnit. N-ai crede că ai în faţă o «Majestate». Este documentat, familiar, cu priviri generale asupra tuturor chestiunilor. Admiră pe ţăranul român. În orice lucru, convins de superioritatea poporului nostru asupra poporului bulgar. Ţara i s-a părut foarte frumoasă. Poziţia Curţii de Argeş, cu totul occidentală, nimic asemănător cu Orientul”.
sursa: historia.ro