În familia unor remarcabili intelectuali cu străvechi origini nobiliare poloneze, din Rădăuții Bucovinei, se năștea, la 12 iunie 1939, Virgil Poleacu. După terminarea studiilor liceale în oraşul natal, s-a înscris la Facultatea de arte plastice din Timişoara, pe care a absolvit-o cu brio în anul 1965.

A realizat sigla industrială a Combinatului Petrochimic Pitești

Profesorul Grigore Constantinescu, în „Argeșul artistic – evocări biografice”, ne destăinuie că, prin repartiţie guvernamentală, Poleacu a fost încadrat ca grafician la Combinatul petrochimic Piteşti – Arpechim, revenindu-i, printre altele, „sarcina de serviciu” a realizării siglei industriale şi comerciale a marii întreprinderi industriale argeşene, precum şi designul unor produse curente. Profitând de oportunitatea de a se încadra într-un domeniu cultural, Virgil Poleacu devine muzeograf la Muzeul Judeţean Argeş din Piteşti, unde participă, în perioada anilor 1969-1979, la organizarea Expoziţiei naţionale de artă naivă şi a Galeriei de artă plastică ”Rudolf Schweitzer-Cumpăna”. El se manifestă ca un adept fidel al necesităţii valorificării expoziţionale a tezaurului de artă deţinut de instituţia muzeală argeşeană, expunând periodic, pe simezele galeriei de artă piteştene, opere reprezentative ale picturii româneşti clasice şi contemporane semnate de mari artiști ai penelului: Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Dimitrie Ghiaţă, Ion Ţuculescu, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Luchian, Nicolae Dărăscu, George D. Mirea, Rudolf Schweitzer-Cumpăna etc, dar şi sculpturi semnate de: Gheorghe Iliescu-Călineşti, Ovidiu Maitec, Radu Aftenie, Ion Iancuţ, Grigore Patrichi sau Adrian Popovici.

A fost colaborator avizat al Galeriei de artă „Antic” din Pitești

Spirit independent, cu judecăţi de valoare de o francheţe rarisimă, refuzând conştient elogierea unor nulităţi evidente, Virgil Poleacu va reprezenta, în sfera intelectuală a urbei argeşene, ”un glas al adevărului”, receptat nu întotdeauna cu satisfacţie de către cei cocoţaţi, prin originea lor ”sănătoasă”, pe trepte ierarhice decizionale. Dezavuat de aceştia, pentru opiniile sale nu tocmai ”ortodoxe”, omis, pe cale administrativă, de la drepturi pecuniare legale, Virgil Poleacu va fi nevoit să-şi asigure un timp existenţa ca traducător de limba franceză în cadrul cooperaţiei meşteşugăreşti. Posibilitatea de a se descătuşa de rigorile unui program de serviciu impus îl determină să devină un colaborator avizat al Galeriei de artă ”Antic” a domnului Marius Farmazon din Piteşti, în perioada anilor 1999-2005, unde se preocupă de selectarea operelor de artă susceptibile de a se încadra în patrimoniul cultural naţional: ”pictură românească interbelică şi postbelică, obiecte de argintărie, sticlă, ceramică, porţelan, o gamă diversificată de pietre preţioase naturale pentru bijuterii, bijuterii unicat”, oficiind cu responsabilitate selecţia operelor de artă destinate vânzării şi respingând orice formă de pseudoartă, de kitsch.

Un neadaptat la principiile colectiviste promovate de societatea socialistă

Raportarea la modele certe adoptate şi adaptate de artiştii plastici piteşteni cărora le facilita prezenţa pe simezele galeriei de artă pe care o coordona vădea un spirit extrem de cultivat, Virgil Poleacu fiind un soi de ”enciclopedie ambulantă”, cum le plăcea sau nu să spună unora din cercul intim existenţial, insinuându-se chiar, pentru excesul de barbarisme în alocuţiunile rostite de el la vernisaje, că, spre a epata, şi-ar crea un vocabular de circumstanţă, apelând la un dicţionar de neologisme, pentru a nu folosi un termen curent utilizat în limbă, ci echivalentul său semantic incomprehensibil multora dintre participanţii la manifestările de acest gen.
Coordonatorul Galeriei de artă piteştene, Augustin Lucici, îl considera pe colegul său Virgil Poleacu un neadaptat la principiile colectiviste promovate de societatea socialistă, un generos susţinător al promovării talentelor autentice locale care se manifestau în domeniul picturii sau al sculpturii (apud Grigore Constantinescu, „Argeșul artistic – evocări biografice”, 2015, p. 178): ”Fire neadaptabilă, dar având sclipiri în mai multe domenii: limbi străine, fizică şi artă, Virgil Poleacu a rămas în mintea noastră ca un artist a cărui forţă spirituală n-a fost cunoscută decât de cei apropiaţi lui.
S-a stins în 2005, iar la înmormântare au fost doar câteva persoane de la muzeu, cei care i-au cunoscut şi recunoscut inteligenţa!”

Perceperi obiectivate critic

Adoptând, din perspectiva evoluției artei plastice contemporane, o viziune proprie asupra operelor de artă pe care le selecta în vederea organizării unor expoziții reprezentative, Virgil Poleacu dovedea capacitatea unui prezentator de excepție extrem de apreciat în lumea selectă a participanților la manifestările artistice de acest gen. Referindu-se la creația plastică a artistei piteștene Mara Diaconu, profesoară de grafică la Liceul de Artă ”Dinu Lipatti” din municipiu, în prezentarea unei expoziții personale organizate la Galeria de artă din Pitești, Virgil Poleacu sintetiza într-o manieră specifică unui critic avizat, familiarizat cu fenomenul artistic contemporan, particularitățile evidente ale picturii acesteia: ”Expansivă și fulgurantă, pictura Marei Diaconu are câte ceva din celeritatea gestuală a lui Hartung, dar fără asepsia tăioasă a acestuia cu severe restricții formale, diferențiindu-se tocmai prin prodigalitatea cromatică și libertatea imprevizibilă a tușelor. Acestea se structurează și se definesc prin desfășurări ample, energice, emancipate de sub tutela constrângerilor normative. Ne sunt sugerate posibile reconsiderări ale realului contingent, operându-se mutații ale locului plastic comun – natura statică, peisaj, portret – în zone rarefiate, cu irizări intens fluorescente, în care materialitatea obiectelor se transferă în existențe paralele controlate de un centru de gravitație enigmatic. Efervescentă și direct seducătoare, fără mondenități, dar și fără pedanterii, arta Marei Diaconu are autenticitatea firească a valorilor dobândite dintr-o privilegiată euharistie”.
Informaţii preluate dintr-un amplu material semnat de prof. dr. Sorin Mazilescu