”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (4)
Cristina Rousseau: Domnule Director, ce puteți să ne relataţi privind privatizarea uzinei Dacia?
Aciobăniţei Viorel: Am să vă relatez acum o strategie genială pusă la cale în principal de Constantin Stroe, legată de această privatizare. Era evident că singuri nu mai puteam rezista mult timp. Prevederile noilor regulamente de securitate și poluare deveneau din ce în ce mai restrictive și, ca să le putem respecta, se impuneau investiții de sute de milioane de euro, bani pe care nu ni-i dădea nimeni în România. Și fără să le respectăm nu mai puteam vinde nicăieri, nici măcar în România care se pregătea pentru intrarea în UE. În anii ’90, au venit la Dacia mari producători de automobile: AUDI, FIAT, DAEWOO, OPEL, HYUNDAI. Cu excepția DAEWOO care a preferat uzina de la Craiova, celorlalți le-a plăcut ceea ce noi am făcut și au considerat că uzina, la stadiul la care se prezenta, ar permite o dezvoltare ulterioară profitabilă.
Din nefericire, ofertele lor, mai puțin Hyundai, se refereau la fabricarea în colecții a unor mașini ce ajungeau la prețul la client în jur de 10000 €, o variantă imposibil de acceptat în condițiile salariale ale României din acei ani.
Dar noi așteptam Renault din multe motive: limba franceză putea facilita comunicarea mai ușor decât alte limbi, cultura noastră tehnică era construită pe șablonul Renault, de-a lungul anilor, chiar dacă Ceaușescu a oprit contractul, Renault ne-a mai ajutat să up-gradam documentația, proiectul pe care Renault ni l-a prezentat într-o discuție informală era minunat pentru noi dar ei nu voiau să treacă de la discuția informală la un angajament ferm.
Era evident că și Renault voia DACIA, dar dorea să o ia numai după ce se prăbușea, iar noi nu numai că nu ne prăbușeam, dar făceam în 1998, 105.000 autoturisme și intram astfel chiar într-un club select al acelor vremuri!
Pe de altă parte, Hyundai ne-a propus un proiect relativ interesant: să montăm Hyundai Accent mai întăi în colecții și cu o integrare locală în etape.
Ideea nu era rea, mașina era frumoasă și bună și se putea vinde undeva spre 6.000 €.
În plus, primeam acces la impusurile noilor regulamente din ce în ce mai dure, dar, din nefericire, primind colecțiile de piese din Koreea, multe din secțiile uzinei se închideau cel puțin într-o primă etapă.
Atunci Stroe a avut o idee extraordinară: m-a chemat la el împreună cu doi colegi și ne-a spus să mergem imediat în Koreea, să negociem cât se poate de bine contractul de cooperare dar să punem la sfârșit o clauză de intrare în vigoare după aprobarea în Consiliul de Administrație.
Așa am și făcut, am fost primiți de Președintele Kim al concernului Hyundai, am negociat cu seriozitate și am semnat un contract cu condiții maxim posibile. Întorși în țară, dl.Stroe ne-a felicitat și a zis: Anunțăm în toată presa semnarea finală a contractului cu Hyundai la Palatul Parlamentului și ne convingem cu această ocazie și dacă Renault vrea sau nu Dacia.
Strategia lui Stroe a funcționat. A doua zi după anunțarea semnării contractului cu Hyundai, Renault ne-a transmis un telex prin care-și formaliza intenția de privatizare a uzinei și anunța o puternică echipă de audit ce se va deplasa la Mioveni în 48 de ore! Mai departe, toți știm ce s-a întâmplat.
Citește și George Caval: „L-am asemuit pe domnul Constantin Stroe cu actorul Charles Bronson”
Citește și „Cu Stroe, fără Stroe, cu «servicii» sau fără, francezii tot luau Dacia…”
0 Comentarii