Web Analytics
scris joi, 13.06.2024

Vineri, 14 iunie, începe să circule trenul direct București – Istanbul. Călătoria durează 20 de ore

Începând cu data de 14 iunie și până pe 14 octombrie 2024, va fi disponibilă în fiecare zi o cursă directă de la București către Istanbul / Halkali, Varna, Sofia și retur. Biletele către sau dinspre aceste destinații pot fi achiziționate deja, iar durata călătoriei este de aproximativ 20 de ore.

Vineri, 14 iunie, începe să circule trenul direct București – Istanbul. Călătoria durează 20 de ore

Plecarea trenului internațional „România” 461 (461/ 2615) din Bucureşti Nord este la ora 10.47, iar sosirea la Varna este la ora 20.55. Destinația finală este Istanbul/Halkali, unde va ajunge la ora 06.34, a doua zi dimineață. De asemenea, ruta cu plecare din Istanbul la ora 20.00 va sosi în București la ora 17.17, a doua zi. Către Bulgaria, Trenul internaţional „România” 461 pleacă din Bucureşti Nord la ora 10.47 şi ajunge în Varna la ora 20.55, iar cel cu plecare la 7:47 din Varna ajunge la 17.17 în București Nord.

Citește și: Bani mai mulți pentru profesorii supervizori la Evaluarea Națională și Bacalaureat

Un bilet Bucureşti Nord – Sofia (sau retur), la clasa a 2-a, costă 32 euro și un bilet Bucureşti Nord – Istanbul/Halkali (sau retur), la vagonul cușetă cu 4 locuri, costă 56 euro.  Perioada de cumpărare cu anticipație a biletelor de tren pentru călătoriile în trafic internațional este de 90 de zile. Pot fi achiziţionate din staţiile şi agenţiile de voiaj CFR Călători deschise traficului internaţional, precum şi online de pe https://bileteinternationale.cfrcalatori.ro/ro cu ridicarea biletelor din gară sau cu livrare prin curier, anunță CFR Călători.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită